Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,12%, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, scrie News.ro.
Luni, indicele a crescut de la 3,09% la 3,10%.
CITEȘTE ȘI VIDEO Anchetă FBI cu ecouri în România. SUA îi acuză pe creatorii bulgari ai monedei virtuale OneCoin de fraudă în sistem piramidal de miliarde de dolariMarți, acesta a urcat la 3,12%.
Totodată, marți, indicele ROBOR la șase luni a urcat de la 3,30% la 3,31%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.