India intenționează să propună o lege care să interzică criptomonedele private de tipul bitcoin și să creeze cadrul legal pentru emiterea unei monede digitale oficiale de către banca centrală, potrivit agendei legislative publicate de Parlament, transmite Reuters.
Legea ”va crea un cadru legal care va facilita înființarea unei monede digitale oficiale care să fie emisă de Banca pentru Rezerve a Indiei”, potrivit agendei publicate vineri de camera inferioară a Parlamentului, scrie News.ro.
Legea, care urmează să fie dezbătută în actuala sesiune parlamentară, prevede ”interzicerea tuturor criptomonedelor private în India, dar permite, cu anumite excepții, promovarea tehnologiei care stă la baza criptomonedelor și utilziarea acesteia”.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ursul care a fugărit un turist pe pârtie la Predeal, capturatLa jumătatea anului 2019, o comisie guvernamentală indiană a recomandat interzicerea tuturor criptomonedelor private, sub pedeapsa cu închisoarea de până la 10 ani și amenzi mari pentru cei care fac tranzacții în monede de acest fel.
Comisia a cerut însă guvernului să ia în considerare lansarea unei monede digitale oficiale în India, care să funcționeze precum bancnontele, prin intermediul Băncii pentru Rezerve a Indiei.
Totuși, Curtea Supremă din India a permis băncilor, în martie 2020, să gestioneze tranzacții cu criptomonede de la burse și traderi, inversând o interdicție dată de banca centrală care a fost o lovitură majoră dată acestei industrii înfloritoare.
Guverne din întreaga lume au analizat modalități de reglementare a criptomonedelor, dar nicio economie mare nu a luat măsura drastică de a interzice deținerea acestora, chiar dacă au apărut îngrijorări legate de folosirea incorectă a datelor consumatorilor și posibilul impact asupra sistemului financiar.