Germania își repatriază rapid rezervele de aur depozitate în străinătate

Germania își repatriază rapid rezervele de aur depozitate în străinătate
scris 28 dec 2016

Germania își repatriază în ritm rapid rezervele de aur depozitate în străinătate, aproape jumătate fiind păstrate în prezent în țară, a afirmat președintele Bundesbank, banca centrală a țării, Jens Weidmann, în interviul anual referitor la metalul prețios acordat revistei Bild, pentru calmarea temerilor compatrioților săi, relatează Business Insider.

Bundesbank, care administrază rezervele de aur ale Germaniei, de 3.381 de tone, pe locul al doilea în lume ca mărime după cele ale Statelor Unite, a  ajuns în centrul atenției în 2012, când s-a zvonit că o mare parte din cele 2.000 de tone de aur depozitate la New York, Londra și Paris ar putea să nu se mai afle acolo, pentru că ar fi fost topite, închiriate sau vândute, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Zvonurile au pus într-o situație dificilă pe unii dintre reprezentanții Bundesbank. Ulterior, biroul independent pentru control financiar al guvernului federal a cerut Bundesbank să își regândească politica de păstrare a rezervelor de aur în străinătate.

În ianuarie 2013, Bundesbank a promis că până în 2020 va repatria în totalitate cele 374 de tone de aur păstrate la Banca Franței în Paris și 300 de tone de aur de la Rezerva Federală din New York.

Un membru al board-ului Bundesbank, Carl-Ludwig Thiele, a declarat publicației Handelsblatt că repatrierea este o măsură de creștere a încrederii și a încercat să respingă cu fermitate zvonurile despre lipsa aurului.

Ideea este de refacere a încrederii, dar nu este ușor. Băncile centrale nu mută prea des tone de bunuri, fizic, ci mai mult digital. Și poate că au probleme să strângă suficient aur.

La sfârșitul  lui 2013, a declarat revistei Bild că 37 de tone de aur au fost repatriate la Frankfurt de la New York și Paris.

”A fost o mare problemă de logistică”, a spus Weidmann la momentul respectiv, pentru transportul a 37 de tone de aur la Frankfurt.

Euro atinge un nou nivel maxim al ultimelor șase luni, de aproape 4,54 lei CITEȘTE ȘI Euro atinge un nou nivel maxim al ultimelor șase luni, de aproape 4,54 lei

Declarația a provocat mai multă îngrijorare. Zvonurile s-au intensificat că aurul a dispărut și că Bundesbank încearcă să îl recupereze. Circa 45% din aurul german era păstrat la Rezerva Federală din New York, iar acuzațiile se îndreptau acolo.

În aceste condiții, Bundesbank a publicat în februarie 2015 o înregistrare în care explica cum au fost constituite rezervele de aur ale Germaniei și motivele care stau la baza repatrierii.

În ianuarie 2016, Bundesbank a anunțat că a făcut progrese.

”În 2015, 210 tone de aur au fost transferate din străinătate la Frankfurt am Main: circa 110 tone din Paris și aproape 100 de tone din New York”, potrivit băncii centrale.

La momentul respectiv, 1.403 tone de aur erau depozitate în seifuri din Frankfurt.

În prezent, 1.600 de tone de aur sunt stocate la Frankfurt, dintr-un total de 3.381 de tone, a spus Weidmann, adăugând că planurile inițiale erau să se ajungă la 1.700 de tone stocate în Frankfurt până în 2020, dar că banca va îndeplini obiectivul mai devreme.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
depozite de aur
bundesbank