Președintele Autorității de reglementare a piețelor financiare din Franța (AMF), Robert Ophele, a confirmat marți, pentru AFP, că și-a depus candidatura la președinția organismului din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE) care se ocupă de supervizarea băncilor din zona euro.
Începând din 2014, Mecanismului Unic de Supraveghere, înființat sub tutela BCE, este prezidat tot de un francez, Daniele Nouy, al cărei mandat expiră la 1 ianuarie 2019, scrie Agerpres.
Robert Ophele este în fruntea organismului de supervizare a pieței financiare franceze începând din luna iulie 2017. Născut în anul 1956, absolvent al universității ESSEC cu specializarea în finanțe, Robert Ophele și-a început în 1981 activitatea profesională la Banca Centrală a Franței, unde a petrecut întreaga sa carieră, cu excepția unei scurte perioade petrecute la Federal Reserve din New York, între 1990 și 1991.