Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala București, administrator de investiții al Fondului Proprietatea, a anunțat că a încheiat oferta publică de răscumpărare, în legătura cu cel de-al nouălea program de răscumpărare, și a achiziționat 1,2 miliarde acțiuni la un preț de 0,9350 lei/titlu.
Oferta face parte din cel de-al nouălea program de răscumpărare aprobat prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Fondului nr. 5/26 octombrie 2017, arată news.ro.
"Numărul de acțiuni răscumpărate: 1.200.000.000 acțiuni (652.821.500 sub formă de acțiuni și 547.178.500 acțiuni sub formă de GDR-uri, respectiv 10.943.570 GDR-uri)", se arată într-un anunț transmis de FP Bursei de Valori București (BVB).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Prețul de cumpărare este de 0,9350 lei per acțiune, respectiv valoarea în dolari echivalentă cu 46,75 lei per GDR.
Fondul va reveni pe 26 februarie cu un anunț referitor la cursul de schimb valutar aplicabil GDR-urilor;
Tranzacția se va efectua pe 26 februarie.