Erste așteaptă randamente mai mari pentru obligațiunile din estul Europei, inclusiv din România, după victoria lui Trump

Erste așteaptă randamente mai mari pentru obligațiunile din estul Europei, inclusiv din România, după victoria lui Trump
scris 21 nov 2016

Erste Group a majorat estimările privind randamentele obligațiunilor pe termen de 10 ani ale statelor din Centrul și Estul Europei, inclusiv ale României, cu 0,2-0,5 puncte procentuale, ca urmare a victoriei lui Donald Trump la președinția Statelor Unite, care a urcat randamentele obligațiunilor germane, considerate de referință.

În cazul României, Erste anticipează că randamentul obligațiunilor cu scadență de 10 ani va fi în decembrie de 3,35%, cu 0,5 puncte procentuale peste estimarea anterioară alegerilor americane. În decembrie 2017, randamentul acestor obligațiuni va fi de 3,4%, potrivit Erste, cu 0,55 puncte mai mare față de previziunea anterioară, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Riscurile fiscale pentru 2017 sunt importante și nu vor permite, probabil, ca spread-ul față de obligațiunile germane pe 10 ani să scadă sub 2,9-3 puncte procentuale, potrivit noului scenariu. Noua curbă a randamentului este mai abruptă decât cea anterioară pentru că maturitățile mai lungi sunt mai expuse vânzărilor din cauza prezenței puternice a ne-rezidenților pe piață”, se arată într-o analiză a băncii austriece.

Erste consideră pe de altă parte că maturitățile mai scurte sunt susținute de cererea venită din partea băncilor locale, care au încă suficiente lichidități pentru investiții, astfel că creșterea randamentelor poate fi mai mică.

Banca notează că după victoria lui Trump la președinția SUA a devenit evident că estimările precedente pentru statele din Europa Centrală și de Est, aferente sfârșitului acestui an, nu mai pot fi menținute.

Ovidiu Artopolescu, fost manager la Microsoft România, audiat la DNA în dosarul \ CITEȘTE ȘI Ovidiu Artopolescu, fost manager la Microsoft România, audiat la DNA în dosarul "Microsoft 2”

Din acest motiv, Erste a majorat previziunile referitoare la obligațiunile cu scadențe de 10 ani ale statelor din regiune cu 0,2-0,5 puncte procentuale, pentru sfârșitul lui 2016 și primul trimestru din 2017.

Și la nivel regional Erste subliniază că cele mai multe incertitudini sunt legate de obligațiunile pe termen lung, care depind mai mult de evoluția pieței globale.

Politicile lui Trump și rezultatul evenimentelor politice din Europa, respectiv referendumul italian din decembrie și alegerile din Olanda, Franța și Germania din 2017, vor avea o importanță majoră, potrivit analizei Erste.

Erste consideră că spread-ul obligațiunilor din regiune față de cele germane a crescut prea mult, ceea ce le face din nou atractive.

Îmbunătățirea investițiilor internaționale nete plasează statele din regiunea ECE într-o poziție mai sigură, care nu este afectată de victoria lui Trump, chiar dacă riscurile geopolitice și fiscale au crescut. Asta înseamnă că spread-urile ar putea scădea ușor la nivel regional, în lunile următoare.

Pe ansamblu, actualele niveluri ale randamentelor par destul de ridicate, în special în Ungaria și Polonia, notează Erste.

viewscnt
Afla mai multe despre
erste
trump