În anul 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat un număr total de 9.383 petiții, în scădere cu 44,54% față de 2016.
Din numărul total de petiții, 85,75% reprezintă petiții aferente pieței asigurărilor-reasigurărilor, 11,48% sunt petiții aferente pieței pensiilor private, iar 2,77% țin de piața instrumentelor și investițiilor financiare.
Scăderea numărului de petiții s-a datorat, în principal, delistării unui număr de 562 de emitenți, precum și retragerii unor societăți de servicii de investiții financiare (SSIF) de pe piața de capital. Un alt motiv este retragerea de către ASF a autorizațiilor de funcționare pentru societățile de asigurare Astra, Carpatica, Forte și Lig Insurance, precum și măsurile luate de Direcția Relații cu Publicul, Petiții și Educație Financiară (DRPPEF) prin Serviciul Petiții, care au condus la îmbunătățirea conduitei asigurătorilor în ceea ce privește instrumentarea dosarelor de daună, susține ASF.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În anul 2017, pentru piața asigurărilor – reasigurărilor s-au primit în total 8.046 petiții, în scădere cu 47,82% față de anul 2016, dintre care 6.263 au fost instrumentate, analizate și soluționate în mod unic pe petent, restul au fost clasate și conexate în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 27/2002 și procedurile interne ale ASF sau au excedat competența ASF.
Analiza datelor raportate de către societățile de asigurare la ASF arată că toate cele 6.263 petiții analizate și soluționate în mod unic pe petent reprezintă 0,56% din numărul total de daune avizate de către asigurători (1.115.100) și 0,031% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare la 31.12.2017 (20.045.595 contracte).
Aspectul cel mai des reclamat în 2017 a fost neplata/plata parțială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asigurați/păgubiți, în 2.799 cazuri, acestea reprezentând 44,69% din total. Alte aspecte sesizate au fost nerespectarea condițiilor contractuale/Normelor RCA (25,45%), respectiv solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor (5,89%).
În anul 2017, cea mai mare pondere o dețin petițiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, cu un număr de 6.063, reprezentând 96,81% din total.
În cadrul categoriei asigurărilor generale, ponderea principală o dețin petițiile înregistrate pe clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA și Carte Verde, cu un număr de 4.958 petiții (79,16%), în scădere cu 31,41% față de înregistrările din 2016.
Pentru sectorul pensiilor private s-au primit 1.077 petiții, în scădere cu 4,27% față de 2016.
Pentru sectorul instrumentelor financiare s-a primit în total un număr de 260 petiții, în scădere cu 30,67% față de înregistrările anului 2016.