Directorul general al diviziei din Israel al Deutsche Bank, Boaz Schwartz, a fost arestat marți pentru raportarea incorectă a TVA în tranzacțiile clienților, iar cazul se adaugă numeroaselor litigii care au afectat cea mai mare bancă din Germania în ultimii opt ani, relatează Bloomberg.
Schwartz, suspectat că a raportat incorect tranzacții în valoare de 550 de milioan de șekeli (146 milioane dolari), a fost arestat marți, la o zi după ce autoritățile fiscale au percheziționat birourile băncii din Israel, confiscând laptopurile și telefoanele mobile ale angajaților, se arată într-un comunicat al Autorității Fiscale din Israel, scrie News.ro.
El a fost ulterior eliberat sub control judiciar de un tribunal din Ierusalim.
Tranzacțiile au fost raportate ca și cum ar fi fost efectuate de rezidenți străini, evitându-se plata TVA de 17%, potrivit fiscului.
Deutsche Bank a anunțat că va colabora în cadrul investigației și că a acționat în concordanță cu legislația israeliană și internațională.
Costurile legate de litigii au provocat Deutsche Bank pierderi timp de doi ani consecutiv și i-au pătat reputația.
De la venirea la conducerea băncii a directorului general John Cryan, în iulie 2015, costurile provocate de litigii s-au ridicat la circa 5 miliarde de euro.
Deutsche Bank a înregistrat în 2015 venituri de 9 milioane de euro în Israel, potrivit datelor companiei. În anul respectv, banca germană avea 11 angajați în Israel.