Deși a avut afaceri în scădere la 9 luni, Turbomecanica este cu 8% peste ce a bugetat. Compania a pierdut pe drum aproape jumătate din profitul pe care îl afișa la S1.
Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri
Turbomecanica București (TBM), companie din domeniul aeronauticii, a realizat în primele 3 trimestre venituri de 80,44 milioane lei, cu 12,13% mai mici decât cele de 91,55 milioane lei din exercițiul financiar anterior.
Este o consecință a raportului cu clienții care au tăiat costurile de întreținere, cu impact negativ de 23,9 milioane lei pentru IAR Brașov (IARV), 6,3 milioane lei pentru Ministerul Apărării Naționale și 1,1 milioane lei pentru Avioane Craiova.
CITEȘTE ȘI Deși și-a majorat afacerile cu 150%, Bittnet Systems raportează pierdere la 9 luni, trasă în jos de investițiile de portofoliuÎn același interval de raportare, cheltuielile cu materiile prime au crescut cu 10,10%, la 39,56 milioane lei, de la 35,93 milioane lei, iar cheltuielile cu beneficiile angajaților au urcat cu 3,71%, la 39,41 milioane lei, de la 38,00 milioane lei.
Societatea a obținut un profit net de 3,71 milioane lei, cu 48,99% mai mare decât cel de 2,49 milioane lei de la S1 2022. La S1, compania afișa un câștig net de 6,14 milioane lei, iar pe întreg anul trecut a obținut un profit net de 9,46 milioane lei, din a distribuit pe 10 octombrie, un dividend care, la momentul declarării, oferea un randament de 10%.
Activele totale ale Turbomecanica erau, la data de 30 septembrie, de 183,60 milioane lei, în creștere cu 1,20% față de cele de 181,42 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale s-au majorat cu 11,88%, la 65,64 milioane lei, de la 58,67 milioane lei.
Societatea este listată la cota Bursei de Valori București și la ultimul preț de închidere, de 0,2980 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 110,09 milioane lei (22,25 milioane euro).
Secțiune realizată în parteneriat cu ING
Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.
ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.