Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi, după două zile de creșteri consecutive, rulajul cu acțiuni fiind însă în urcare. Banca Transilvania a rămas cel mai tranzacționat emitent.
Evoluția BVB a fost în linie cu cea a principalelor burse europene care au revenit pe roșu după ce ieri au înregistrat prima creștere din ultimele șase ședințe. Indicele Stoxx Europe 600 a închis în scădere cu 0,72%, pe fondul îngrijorărilor legate de o eventuală desprindere a Marii Britanii de Uniunea Europeană. Un sondaj de opinie pubicat astăzi a indicat un avans de 6 puncte procentuale pentru tabăra pro-Brexit cu o săptămână înaintea referendumului din 23 iunie, când britanicii vor alege dacă rămân în UE.
Indicele BET, al celor mai lichide 10 companii, a scăzut cu 0,8%, iar BETPlus, care cuprinde cele mai tranzacționate 34 de acțiuni din piața reglementată, cu excepția SIF-urilor și a acțiunilor companiilor străine, a întregistrat un declin de 0,76%.
Tranzacțiile cu acțiuni au însumat 57,39 milioane de lei, față de 15,43 milioane de lei în ședința anterioară.
Cele mai tranzacționate titluri pe piața principală au fost Banca Transilvania (TLV), CONPET Ploiesti (COTE) și Transgaz (TGN).
Schimburile cu acțiuni Banca Transilvania au însumat 18,72 milioane de lei, ceea ce reprezintă peste jumătate din rulajul pe piața principală, unde au fost realizate tranzacții de 32,72 milioane de lei. Titlurile Banca Transilvania au avansat cu 0,46% după ce miercuri au consemnat o creștere de peste 5%. Tot în sectorul bancar, acțiunile BRD au coborât cu 1,04%, iar Erste Group Bank cu 0,83%, după ce miercuri au consmnat creșteri.
Al doilea cel mai lichid emitent, Conpet Ploiești, a consemnat un rulaj de 3,2 milioane de lei, însă titlurile companiei au pierdut circa 1,4%. Consiliul de Administrație al Conpet Ploiești a convocat pentru 5/7 iulie Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, pe ordinea de zi figurând majorarea de capital în termenii respinși de investitorii de portofoliu în luna mai. Statul vine cu aport în natură de 54,13 milioane lei, contravaloarea terenurilor, iar acționarii din piață trebuie să vină cu 38,06 milioane lei, cash.
Transferurile cu Transgaz au totalizat 2,2 milioane de lei, acțiunile companiei înregistrând o creștere de 0,35%.
Pe piața Deal, schimburile au însumat 24,38 milioane de lei, fiind realizate cu acțiuni Banca Transilvania (de 19,58 milioane lei), SIF 5 (3,9 milioane lei), BVB (607.135 lei) și Transgaz (290.000 lei).
BET FI, compus din cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea, a încheiat sesiunea bursieră în scădere cu 0,81%. BET NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 1,1%.
BET XT și BET BK au avansat cu coborât cu 0,81%, respectiv 0,71%. BET XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, în timp ce BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de companii indiferent de țara de proveniență.