Bursele europene scad la jumătatea ședinței, trase în jos de Deutsche Bank și de titlurile companiilor petroliere

Bursele europene scad la jumătatea ședinței, trase în jos de Deutsche Bank și de titlurile companiilor petroliere
scris 26 sep 2016

Principalele burse europene înregistrează, luni, scăderi pentru a doua zi consecutiv și ar putea încheia ședința cu cel mai mare declin zilnic din ultimele aproape două luni, trase în jos de acțiunile Deutsche Bank și de companiile petroliere.

În jurul orei 13:20, indicele pan-european Stoxx Europe 600 se deprecia cu 1,24%, cea mai mare scădere procentuală începând cu 2 august. Toate sectoarele erau pe “roșu”, în frunte cu acțiunile companiilor din industria petrolieră (SXER, -1,8%) și titlurile financiare (SXFR, -1,6%), potrivit datelor MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe bursa de la Frankfurt, titlurile Deutsche Bank se depreciau cu 5,4%, după ce anterior au coborât cu până la 6,1%, la minimul record de 10,63 euro/unitate, după ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a exclus orice fel de asistență din partea statului pentru cea mai mare bancă locală. Departamentul american al Justiției a cerut Deutsche Bank să plătească 14 miliarde de dolari (12,5 miliarde euro) pentru soluționarea unui litigiu legat de creditele imobiliare toxice vândute înainte de criza din 2007-2008.

Investitorii nu au reacționat după publicarea raportului Ifo pentru luna septembrie, care a arătat că încrederea companiilor în economia Germană a crescut în septembrie la cel mai ridicat nivel începânc cu luna mai a anului 2014.

Vicepreședintele ASF Mircea Ursache și directorul Fondului de Garantare a Asiguraților Cristian Roșu, audiați la DNA CITEȘTE ȘI Vicepreședintele ASF Mircea Ursache și directorul Fondului de Garantare a Asiguraților Cristian Roșu, audiați la DNA

Indicele de referință al bursei germane era în scădere cu 1,4%, piața de capital londoneză cu 1%, în timp ce bursele de la Paris și Milano s-au depreciat cu 1,5%, respectiv 1,4%.

Titlurile companiilor petroliere pierdeau și ele din valoare, deși cotațiile aurului negru s-au apreciat în prima jumătate a sesiunii bursiere, în condițiile în care investitorii așteaptă rezultatul reuniunii OPEC din această săptămână, în cadrul căreia se va discuta o eventuală plafonare a producției mondiale de petrol.  

Barilul de Brent era cotat la 46,61 dolari, în creștere cu 1,6% față de închiderea de vineri, în timp ce petrolul WTI se tranzacționa la 45 dolari/baril, în urcare cu 1,2%. Acțiunile companiei Total (Franța) au scăzut cu 2,1%, cele ale Galp Energia (Portugalia) cu 1,2%, iar cele ale Repsol (Spania) cu 1,3%.

În sectorul furnizorilor de servicii pentru industria petrolieră, titlurile grupului italian Saipem au coborât cu 5,1%.

Pe partea de creșteri, producătorul german de chimicale Lanxess se aprecia cu 8,2%, după ce a anunțat că va prelua rivalul american Chemtura, într-o tranzacție evaluată la circa 2,4 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
cotatii
evolutii
deutsche bank