Bulgăroaica Kristalina Georgieva a fost confirmată în funcția de director general al FMI

Bulgăroaica Kristalina Georgieva a fost confirmată în funcția de director general al FMI
scris 26 sep 2019

Economista bulgară Kristalina Georgieva a fost confirmată miercuri în funcția de director general al Fondului Monetar Internațional, a anunțat Fondul, devenind prima persoană dintr-o țară emergentă care va conduce instituția financiară internațională, transmite Reuters.

”Sunt profund onorată că am fost selectată ca director general al FMI și recunoscătoare pentru încrederea acordată de membrii Fondului și board-ul executiv. Doresc să o apreciez pe predecesoarea mea Christine Lagarde, un mare lider și o prietenă dragă, a cărei viziune și muncă neobosită au contribuit atât de mult la continuarea succesului Fondului”, a afirmat Georgieva într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Georgieva a mai afirmat că FMI este o instituție unică, cu o istorie extraordinară și cu angajați de clasă mondială, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Aviz pentru noul ambasador SUA în România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Aviz pentru noul ambasador SUA în România

”Am o încredere fermă în mandatul Fondului de a contribui la stabilitatea economiei mondiale și a sistemului financiar prin intermediul cooperării internaționale. În opinia mea, rolul Fondului nu a fost niciodată mai important”, a arătat Georgieva.

Aceasta a mai afirmat că prioritatea imediată a Fondului este de a ajuta țările să minimizeze riscurile crizelor și să fie pregătite să facă față scăderii economice.

”Cu toate acestea, nu trebuie să scăpăm din vedere obiecitvul nostru pe termen lung, de a susține politicile monetare, fiscale și structurale solide pentru a construi economii mai puternice și a îmbunătăți viețile oamenilor. Aceasta înseamnă rezolvarea unor probleme precum inegalitățile, riscurile climatice și schimbările tehnologice rapide”.

Georgieva, un politician de centru-dreapta care a crescut în Bulgaria în perioada comunismului, și-a construit reputația în timpul activității sale la Banca Mondială, unde a fost în concediu fără plată din postul de director general în timpul procesului de nominalizare la FMI.

Aceasta a lucrat și la Comisia Europeană, unde s-a remarcat ca o persoană tenace și directă, o susținătoare a egalității de gen și un lider al luptei cu schimbările climatice.

Georgieva o înlocuiește pe Christine Lagarde, care va deveni președinte al Băncii Centrale Europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
fmi
kristalina georgieva