BNR a menținut dobânda cheie. Inflația este așteptată să scadă ușor după septembrie

Banca Națională a României a menținut neschimbate dobânzile, în linie cu așteptările analiștilor. BNR vede o semi-stagnare a economiei în semestrul al doilea din acest an. Inflația ar urma să ajungă la un platou la finele lunii septembrie și să scadă foarte ușor până la finele anului, urmând să se adauge presiuni de scădere a ratei din corecția bugetară.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
BNR a menținut dobânda cheie. Inflația este așteptată să scadă ușor după septembrie

Rata cheie este la nivelul curent de 6,5% pe an încă din august 2024. Inflația a urcat de la 4,9% în aprilie la 7,8% în iulie și 9,9% în august, pe fondul creșterii abrupte a facturilor la energia electrică, apoi creșterea generalizată a prețurilor ca urmare a majorării TVA și a accizelor.

„Actualele evaluări relevă perspectiva ajungerii ratei anuale a inflației pe un platou la finele trimestrului III și a descreșterii foarte lente a acesteia în următoarele trei luni, pe fondul efectelor tranzitorii peste așteptări exercitate de expirarea la 1 iulie a schemei de plafonare a prețului la energia electrică și de majorarea începând cu 1 august a cotelor de TVA și a accizelor”, arată BNR.

Prognoza din august a băncii arată inflația la 9,2% în septembrie și la 8,8% la finele anului.

Rata inflației de bază (din calculul căreia sunt eliminate mai multe prețuri, cum sunt cele volatile și cele administrate), îndeaproape urmărită de BNR, a urcat de la 5,7% în iunie la 7,9% în august.

“Evoluția reflectă transferarea într-o foarte mare măsură a majorării cotelor de TVA asupra prețurilor de consum, inclusiv pe fondul rezilienței cererii pe anumite segmente și al nivelului crescut al așteptărilor inflaționiste pe termen scurt”, arată BNR.

GRAFICE \ CITEȘTE ȘI GRAFICE "Goana după aur!" Aurul sparge pragul de 4.000 dolari/uncie, pe fondul incertitudinilor din SUA. Analiștii cred că ar putea crește în continuare

BNR remarcă creșterea peste așteptări a PIB trimestrial în trimestrul al doilea, de la 0,1% în trimestrul precedent la 1,2%. Pe de altă parte, creșterea anuală s-a menținut la 0,3%, pe fondul încetinirii cererii interne, manifestată printr-o scădere a investițiilor și o ușoară scădere a consumului, în timp ce contribuția negativă a exportului net s-a estompat puternic.

„Cele mai recente date și analize indică o cvasi-stagnare a activității economice pe ansamblul semestrului II 2025, asociată însă cu o creștere a dinamicii anuale a PIB în trimestrul III, în condițiile unor evoluții eterogene la nivelul componentelor cererii agregate și al sectoarelor majore”, arată BNR.

BNR notează încetinirea vânzărilor cu amănuntul (în august cifra a scăzut semnificativ), în timp ce lucrările de construcții au făcut „un salt deosebit de amplu” în luna iulie (+31% ajustat), iar producția industrială a crescut (cu 2,3% ajustat) față de iulie 2024.

Totodată, exporturile au crescut mai rapid decât importurile, deficit comercial a scăzut ușor, iar cel de cont curent s-a restrâns mai „consistent”.

În piața muncii, efectivul salariaților a continuat să scadă, dar a scăzut ușor și rata șomajului. Totodată, dinamica salariilor a continuat să încetinească.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Contakt, prezent în aproape toate mall-urile din țară, vine la bursă. Plan de achiziții strategice și atacare a piețelor din alte țări FOTO CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Contakt, prezent în aproape toate mall-urile din țară, vine la bursă. Plan de achiziții strategice și atacare a piețelor din alte țări FOTO

Revenind la impactul măsurilor fiscale asupra inflației, BNR arată că, după puseul inflaționist generat de creșterea taxelor pe consum, se așteaptă ca fiscalitatea să aibă un efect de răcire economică și un efect în sensul scăderii presiunilor inflaționiste.

"Implementarea, în ansamblul său, a pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat în luna iulie este însă de natură să antreneze presiuni dezinflaționiste tot mai intense din partea factorilor fundamentali pe orizontul mai îndepărtat de timp, îndeosebi din partea cererii agregate, în principal prin corecția bugetară inițiată astfel în 2025 și accentuată probabil în anul viitor, ce va conduce și la o ajustare consistentă a deficitului de cont curent", arată BNR.

La fel ca în alte ocazii de după adoptarea unor măsuri fiscale (în general de creștere a taxelor) înaintea celor intrate în vigoare începând cu august anul curent (și cu 1 ianuarie 2026 pentru altele), BNR semnalează că ar putea urma noi decizii cu impact în reducerea deficitului bugetar.

„Incertitudini rămân totuși asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE și cu procedura de deficit excesiv”, notează banca centrală.

Alte incertitudini și riscuri vin din mediul extern - tensiunile comerciale globale, războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu -, precum și din planurile de creștere a cheltuielilor pentru investiții în apărare și infrastructură în statele UE.

Cum arată bilanțurile IFN-urilor, singurele entități care se pot finanța în condiții economice pe piața de obligațiuni de la BVB. Una din societăți atrage în acționariat un investitor instituțional de la New York CITEȘTE ȘI Cum arată bilanțurile IFN-urilor, singurele entități care se pot finanța în condiții economice pe piața de obligațiuni de la BVB. Una din societăți atrage în acționariat un investitor instituțional de la New York

Din piața valutară, BNR menționează evoluția fluctuantă a leului în raport cu euro în august-septembrie, pe care o pune pe seama așteptărilor volatile ale investitorilor privind dobânzile Rezervei Federale a SUA, „dar și pe fondul demersurilor interne legate de configurarea și adoptarea celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale corective”.

În piața monetară, BNR notează reducerea lentă a dobânzilor în august septembrie, acestea rămânând peste nivelul din aprilie.

Piața creditului a continuat să se tempereze, notează BNR, cu o scădere a dinamicii anuale de la 9,1% în iunie la 8% în august, în special pe seama încetinirii componentei în lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite