Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, cea mai importantă bancă din România după valoarea activelor, a anunțat că va opri în noaptea de vineri spre sâmbâtă, între orele 23:00 - 5:00, sistemele informatice care gestionează serviciile de Internet și Mobile Banking, pentru a pregăti alinierea la noile standarde PSD2. Inițial, BCR a anunțase că sistemul informatic va fi oprit pentru a pregăti implementarea noii platforme digitale a băncii, George.
”Banca Comercială Română (BCR) oprește în noaptea de vineri spre sâmbâtă, între orele 23:00 - 5:00, sistemele informatice care gestionează serviciile de Internet și Mobile Banking – Click 24 Banking, respectiv Touch 24 Banking. Vor fi afectate, de asemenea, și aparatele multifuncționale și ghișeele automate prezente în rețeaua teritorială a BCR, dar ATM-urile, POS-urile și cardurile vor funcționa normal”, a anunțat BCR.
Totodată, sâmbâtă, 24 martie 2018, în intervalul orar 05:00 – 23:59, mai pot apărea întreruperi în funcționarea serviciilor menționate. Întreruperea este necesară pentru alinierea la noile reguli PSD2. La reglementările PSD2 va fi aliniată, de altfel, și viitoarea platformă digitală a băncii, George, dezvoltată de grupul Erste, care va fi lansată anul acesta și în România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
BCR a recomandat clienților să-și programeze din timp toate operațiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă.
BCR a înregistrat anul trecut un profit net de 668,1 milioane lei (146,2 milioane euro), în scădere cu aproape 36%, de la 1,041 miliarde lei în 2016.