ULTIMA ORĂ ANPC a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 de lei pentru că nu a pus în aplicare o decizie a instanței. Circa 14.000 de clienți ar fi fost afectați de practica comercială declarată incorectă de mai multe instanțe. Reacția băncii

ULTIMA ORĂ ANPC a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 de lei pentru că nu a pus în aplicare o decizie a instanței. Circa 14.000 de clienți ar fi fost afectați de practica comercială declarată incorectă de mai multe instanțe. Reacția băncii
scris 3 sep 2021

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 100.000 de lei Raiffeisen Bank România pentru că banca nu a pus în aplicare o decizie a instanței de anul trecut privind practicile comerciale incorecte în privința restructurării creditelor.

Decizia ANPC are legătură cu un ordin emis în 2014 prin care banca era obligată să înceteze practica prin care, în restructurarea creditelor consumatorilor, creștea dobânda cu cuantumul comisionului de administrare. Circa 14.000 de clienți ar fi fost afectați de practica comercială declarată incorectă de mai multe instanțe, potrivit unei estimări a Asociației Credere, care include și clienții care au încheiat relația cu banca.

Urmărește-ne și pe Google News

ANPC a amendat acum Raiffeisen Bank pentru că nu a restituit sumele încasate în plus de la clienți, deși a avut mai mult de un an și jumătate la dispoziție de la decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins cererea băncii de anulare a ordinului. Raiffeisen transmitea recent că banca va restitui banii încasați în plus, dacă din calcule reiese că a încasat mai mult din dobânda majorată decât ar fi încasat din menținerea dobânzii și încasarea distinctă a comisionului.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

Autoritatea a propus acum, ca măsură complementară, restituirea comisioanelor încasate de la debitori și a dobânzii încasate în plus. Cu  privire la ultima parte, ANPC mai notează și o suspendare a activității băncii cu privire la practica comercială incorectă, deși din comunicat nu reiese exact ce presupune această suspendare, dacă se referă la activitatea de creditare a persoanelor fizice în general și nici dacă este o măsură cu efect imediat.

“ANPC a aplicat o amendă contravențională de 100.000 lei, la care se adăugă propunerea aplicării sancțiunii complementare de suspendare a activității băncii cu privire la practica comercială incorectă ce constă în decizia unilaterală a băncii ca la momentul restructurării creditelor, să mărească marjele din componența dobânzii, prin introducerea în acestea a comisionului de administrare la care aceasta a renunțat expres prin actele adiționale semnate cu clienții și de restituire a sumelor incasate incorect către consumatoripână la încetarea practicii comerciale incorecte (măsură aplicată în premieră, în România)”, explică instituția.

eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

Instanțele au arătat că banca a fost lipsită de etică atunci când a mărit dobânzile clienților aflați în dificultate, prezentând debitorilor eliminarea comisionului de administrare drept un avantaj, deși costul acestuia a fost mutat în marja de dobândă.

UPDATE Banca a precizat pentru Profit.ro că noua decizie a ANPC nu are un impact asupra activității băncii și că este în curs o evaluare a plăților pentru creditele restructurate, care necesită timp, dar și că va contesta prevederile noului proces verbal.

"Ordinul ANPC a fost implementat încă din 2014, respectiv banca nu mai folosește modalitatea de restructurare a creditelor menționată în respectivul act administrativ, ca urmare nu va exista un impact asupra activității băncii. În plus, banca a început să analizeze în mod proactiv impactul asupra clienților, atât pozitiv, cât și negativ, astfel încât, pentru clienții care ar fi putut fi impactați negativ, să calculăm și restituim sumele. Calculul este unul relativ complex, iar banca s-a preocupat să găsească soluții de automatizare a procesului, între timp procesarea desfășurându-se manual.

Bineînțeles, ANPC a fost informată privind desfășurarea acestui proces. În context, considerăm că noul Ordin al Președintelui ANPC nu este o măsură necesară, pentru că vizează o practică ce în prezent nu mai există și, totodată, se referă la măsuri pe care banca le implementează deja. De asemenea, banca a acționat prudențial și a provizionat aceste sume în exercițiul financiar anterior.  În același timp, vom analiza în detaliu conținutul procesului verbal și, respectiv, al ordinului și vom contesta în instanță acele prevederi care exced, în opinia noastră, cadrul legal aplicabil", arată Raiffeisen în mesajul transmis Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank
comision administrare
majorare dobanda
inalta curte de casatie si justitie