Profitul Patria Bank crește cu 82% în primele 9 luni, la 27,4 milioane de lei. Portofoliul de credite crește cu 14%, după preluarea unui pachet de la Alior Bank

Profitul Patria Bank crește cu 82% în primele 9 luni, la 27,4 milioane de lei. Portofoliul de credite crește cu 14%, după preluarea unui pachet de la Alior Bank

Valentin Vancea, CEO Patria Bank

scris 16 nov 2024

Patria Bank a reușit să-și îmbunătățească performanțele financiare, obținând un profit net de 27,4 milioane lei în primele trei trimestre, în creștere cu 82% față de rezultatul modest din perioada similară a anului precedent. Portofoliul de credite s-a majorat cu 14% de la începutul anului.

Profitul raportat la 9 luni încorporeaza noua taxă pe cifra de afaceri de 2%, aplicabilă instituțiilor de credit începând cu 2024, în valoare de 5,9 milioane de lei. Banca arată că, în absența acestei noi taxe, ar fi raportat un rezultat net de 33,2 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Creșterea profitului este explicate de bancă prin îmbunătățirea performanței comerciale (consolidarea echipei, a produselor și proceselor interne) și o mai bună gestiune a riscurilor. Instituția spune că și-a diversificat și crescut sursele de finanțare, reușind să-și diminueze costul de finanțare, să eficientizeze procesele operaționale, să reduce ccreditele neperformante, precum și rata costuri/venituri cu 2% față de septembrie 2023.

Împrumuturi pentru primari înainte de alegeri - Încă un miliard devine disponibil pentru împrumuturi de la Trezoreria statului CITEȘTE ȘI Împrumuturi pentru primari înainte de alegeri - Încă un miliard devine disponibil pentru împrumuturi de la Trezoreria statului

Patria Bank a finalizat în septembrie preluarea unul portofoliu de credite de nevoi personale de 97 milioane de lei de la  Alior Bank S.A. Tranzacția anunțată de Profit.ro, în luna iulie, include creditele a aproximativ 4.000 de clienți persoane fizice - împrumuturi performante de consum negarantate, denominate în lei, și a urmărit creșterea portofoliului de credite de consum și a numărului de clienți persoane fizice ai Patria Bank.

”Evoluția profitabilității corelată cu creșterea portofoilului de credite cu 14% față de decembrie 2023 demonstrează sustenabilitatea modelului nostru de afaceri și capacitatea de adaptare la dinamica pieței financiare,” a declarat Valentin Vancea, CEO Patria Bank.

Potrivit afirmațiilor sale, banca are o strategie pe termen lung care pune accent pe 4 direcții majore: adaptarea portofoliului de produse și servicii pentru a răspunde cât mai bine nevoilor clienților, accelerarea digitalizarii, consolidarea relației cu clienții prin parteneriate și solutii personalizate si creșterea sustenabilă a rezultatelor financiare.

Pentru clienții persoane juridce, banca a lansat creditul Competitiveness în parteneriat cu Fondul European de Investitii (FEI), care ofera IMM-urilor finanțare extinsă, fără garanții reale, la costuri reduce, iar pentru clienții persoane fizice a extins accesul la creditele de consum online prin Platforma Digitala „Patria de Oriunde,” inclusiv pentru refinanțare.

Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank a obținut, în iulie, acces de finanțare la Banca Europeană de Investiții aproape egală cu întreaga sa capitalizare bursieră. Banca a semnat un contract pentru acordarea unei finanțări în valoare de 25 milioane euro, care reprezintă prima tranșă dintr-un total de 50 milioane euro aprobat de BEI în cadrul programului Multiple Beneficiary Intermediated Loan (MBIL). Banii  vor fi utilizați pentru sprijinirea investițiilor clienților eligibili de tip IMM și companii de talie medie din România, cu o alocare parțiala pe proiecte climatice. 

Instituția financiară  (simbol bursier PBK) este rezultatul fuziunii prin absorbție dintre fosta Banca Comercială Carpatica (ca entitate absorbantă) și fosta Nexte Bank (ca entitate absorbită), fuziune ce a avut loc în 2017. Are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeana de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

La finele anului trecut, era pe locul 17 pe piața bancară românească, cu active de 4 miliarde de lei, în scădere cu 3% față de 2022 și o cotă de piață de jumătate de punct procentual.

viewscnt
Afla mai multe despre
patria bank
profit
alior bank