Profitul OTP Bank România crește cu 65%, la 92 mil. lei. Taxa pe active datorată: 5,4 mil. lei

Profitul OTP Bank România crește cu 65%, la 92 mil. lei. Taxa pe active datorată: 5,4 mil. lei
scris 6 mar 2020

OTP Bank România a obținut anul trecut un profit ajustat după impozitare de 92 milioane lei (6,31 miliarde forinți), în creștere cu 65% față de 2018, potrivit raportului publicat la Budapesta, care prezintă rezultatele consolidate ajustate în conformitate cu standardele de raportare ale Grupului. Rezultatul nu include taxa pe active bancare în valoare de 5,4 milioane lei (373 milioane forinți).

Profitul operațional al băncii a urcat cu 17%, în condițiile în care veniturile totale au crescut cu 22%, iar costurile de exploatare cu 25%. Creșterea costurilor reflectă avansul cheltuielilor de personal, banca majorându-și numărul de angajați cu 18%.

Urmărește-ne și pe Google News

Volumul de credite ipotecare noi a crescut cu 74% de la an la an, iar soldul creditelor de nevoi personale cu 15%.

Volumul creditelor performante, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 23%, susținut de cererea pentru creditele ipotecare și pentru segmentul corporate. În 2019, activitatea de retail și segmentul corporate au înregistrat un avans similar, de 19%, de la an la an.

ANALIZĂ PROFIT TV Investitorii rămân reticenți la măsurile de stimulare ale băncilor centrale, FMI, BM, Chinei sau SUA CITEȘTE ȘI ANALIZĂ PROFIT TV Investitorii rămân reticenți la măsurile de stimulare ale băncilor centrale, FMI, BM, Chinei sau SUA

Totalul activelor băncii a atins 13,8 miliarde lei în 2019.

Creștere și la creditele neperformante

În ceea ce privește calitatea creditelor, volumul creditelor neperformante (DPD90+), ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 116 milioane lei (8 miliarde forinți), față de scăderea de 29 milioane lei (2 miliarde forinți) înregistrată în anul 2018.

Costurile totale de risc s-au redus cu 4% de la an la an, în condițiile în care provizioanele privind creditele au scăzut cu 36%. Nivelul înregistrat de costurile cu alte provizioane a fost afectat negativ în 2019, în urma unei operațiuni din trimestrul trei: compania de Factoring din România, OTP Factoring SRL (care este prezentată ca parte  din activitatea operațională a OTP Bank România), a realizat majorări de capital pentru filialele sale cu capitaluri proprii negative.

În consecință, pentru că aceste subsidiare nu făceau parte din aria de consolidare a Grupului, în rezultatele OTP Bank România a fost înregistrată o depreciere. În urma acestei operațiuni, în trimestrul patru al anului trecut, costurile cu alte riscuri au scăzut cu 22% comparativ cu trimestrul precedent.

Și volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 24% de la an la an (+12% q-o-q), fiind susținut de rezultatele segmentelor de retail și corporate.
Indicatorul credite/depozite nete a fost de 122% la finalul anului trecut (-3 pps y-o-y).

În trimestrul patru a fost înregistrată taxa pe activele bancare în valoare de 5,4 milioane lei (373 milioane forinți), care a fost inclusă la categoria ajustări în rezultatele financiare consolidate ale Grupului. Prin urmare, efectul acestei taxe nu apare în rezultatul băncii.

În conformitate cu reglementările locale, activele băncii au atins nivelul de 13,3 miliarde lei, iar profitul după impozitare a fost de 75 milioane lei (70,5 milioane lei inclusiv taxa pe active).

Rata de adecvare a capitalului băncii s-a redus la 19,7%, de la 20,5% în trimestrul anterior datorită creșterii activelor, însă mult peste nivelul minim de 15,7% (inclusiv amortizoarele de capital).

OTP Group a înregistrat în 2019 un profit ajustat după impozitare de  6,1 miliarde lei (419 miliarde forinți), cu o creștere de 29% de la an la an.

Contribuția subsidiarelor la profitul OTP Core – Ungaria (2.785 milioane lei / 190.956 milioane forinți), DSK Bank din Bulgaria (990 milioane lei / 67.879 milioane forinți),  Croația (448 milioane lei / 30.719 milioane forinți), Ucraina (514 milioane lei / 35.223 milioane forinți) și Rusia (410 milioane lei / 28,127 milioane forinți).

viewscnt
Afla mai multe despre
otp bank
profit
reyultate 2019