PROFIT NEWS TV Ionuț Encescu, First Bank: Emitem scrisori de garanție firmelor și în aceeași zi. Nevoia o să crească cu intrările de bani europeni. Sunt semne de optimism în creditare pentru acest an

PROFIT NEWS TV Ionuț Encescu, First Bank: Emitem scrisori de garanție firmelor și în aceeași zi. Nevoia o să crească cu intrările de bani europeni. Sunt semne de optimism în creditare pentru acest an
scris 27 ian 2023

First Bank a redus considerabil timpul de emitere a scrisorilor de garanție, esențiale pentru participarea la licitațiile publice și nu numai, chiar și la aceeași zi, față de o săptămână media pieței și le oferă fără comision până la jumătatea acestui an. Ionuț Encescu, Head of Products and Digital Innovation Hub la First Bank, spune la PROFIT NEWS TV că se așteaptă ca necesarul de scrisori de garanție să crească pe măsură ce vor intra tot mai mulți bani europeni în România. Totodată, el vede și motive de optimism în privința creditării în acest an și sfătuiește clienții să ia împrumuturi cu dobândă fixă, pe care vor putea să le refinanțeze în cazul în care dobânzile vor scădea în viitor.

Firmele au nevoie obligatoriu de o scrisoare de garanție în cazul în care vor să participe la o licitație de stat sau să deruleze orice contract de execuție cu statul și există riscul să rateze licitațiile în cazul în care nu obțin una de la bancă în timp util, arată Ionuț Encescu.

Urmărește-ne și pe Google News

”Acesta este un aspect care, de foarte multe ori, este trecut cu vederea de companii. Companiile lucrează la caietul de sarcini, își fac dosarul, documentația, dar de multe ori lasă scrisorile de garanție pe ultimul plan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

First Bank a îmbunătățit fluxul de emitere a scrisorilor astfel încât acestea pot fi gata și în aceeași zi dacă sunt depuse documentele necesare până la ora 11 sau a doua zi dimineață.

”Cred că din exterior, pentru cineva care n-a mai utilizat scrisori de garanție, poate părea foarte simplu. Mergi, faci un depozit și, așa cum primești dovada că ai făcut un depozit, poți să primești dovada și pentru garanție. Însă, reglementările sunt ceva mai complexe, și băncile au nevoie să facă o anumită analiză. Media pieței este la peste o săptămână pentru emiterea unei scrisori”, explică oficialul First Bank.

Mai mult, First Bank oferă până la 30 iunie cu comision zero scrisorile de garanție.

Pe lângă licitațiile publice, acestea mai sunt necesare și pentru proiectele cu fonduri europene, pentru câștigătorii proiectelor, dar și în energie, pentru participările la licitații, precum și în alte zone care nu sunt legate de stat.

În acest ani și în următorii este așteptată o creștere a intrărilor de bani europeni, în condițiile în care sunt în funcțiune atât fondurile clasice, cât și cele prin Programul de Reziliență și Redresare (PNRR), astfel că Encescu estimează că va crește nevoia pentru aceste instrumente bancare.

”Este o perioadă de incertitudine - cred că e clar pentru toată lumea că incertitudinea caracterizează vremurile în care trăim - și atunci recomandăm clienților să folosească scrisorile de garanție și pentru relațiile contractuale între ei, care poate nu au neapărat legătură cu fondurile europene sau licitațiile de stat, să folosească pentru a-și garanta execuția unui contract”, arată Encescu.

Spre exemplu, scrisorile pot fi folosite și pentru garantarea chiriilor, în locul depunerii chiriei anticipate putând fi emisă o scrisoare cu colateral pe un depozit bancar pentru suma respectivă. ”E mai sigur să emiți o scrisoare de garanție, pentru că banii stau la un terț, nu la cel care-ți închiriază bunul”, explică Encescu.

Optimism în creditare

După o încetinire a creditării în sezonul de toamnă-iarnă a anului trecut, Encescu vede semne bune pentru acest an, venite din ponderarea sau chiar scăderea prețurilor la energie și un început de scădere a dobânzilor din piață, îndeosebi după diminuarea ROBOR.

”Anul acesta va fi un an în care este foarte probabil să avem o stabilizare, după un an de creștere a prețurilor și a dobânzilor. Dar este de avut în vedere că trăim într-o zonă de incertitudine. Orice predicții facem noi acum, lucrurile se pot schimba foarte ușor. În acest context, nu ar trebui să ne bazăm pe prognoze când luăm deciziile, ci pe nevoile concrete. Dacă cineva are nevoie să-și cumpere un bun, sau să se mute într-o casă, aceea este nevoia pe care trebuie să o îndeplinească”, spune Encescu.

El le recomandă clienților să caute împrumuturile cu dobânzi fixe, care să ofere un raport constant cu veniturile lor în viitor, și să nu pe cele cu dobândă variabilă în anticiparea unei scăderi a ratelor ulterior. Pentru acest caz, clienții au la dispoziție refinanțarea.

”Piedicile pentru refinanțare s-au diminuat în ultimii ani, băncile care sunt refinanțate nu mai au voie să pună comisioane de refinanțare pentru creditele de consum. În cazul creditelor ipotecare, la First Bank am luat decizia să subvenționăm cheltuielile cu ipoteca, acestea fiind cheltuielile care ar fi afectat un client care dorea să mute un credit de la o bancă la alta”, arată Encescu.

Pentru un credit ipotecar, costurile notariale sunt cele mai ridicate în cazul unei refinanțări, iar First Bank le achită în limita a 2.000 de lei pentru un împrumut, ceea ce reprezintă un avantaj suplimentar pentru cei care urmăresc să-și reducă ratele lunare la creditele în derulare. O refinanțare poate fi făcută și în câteva zile, spune Encescu.

Mai mult, oficialul First Bank adaugă că legislația a favorizat consumatorii după criza din 2008-2009 și că aceștia au mai multe motive de încredere.

”Sunt niște mecanisme de protecție ale consumatorului, care s-au construit în ultimii 10 ani, după sfârșitul ultimei crize financiare, care sunt foarte benefice pentru client în general. De cealaltă parte, clienții trebuie să aibă încredere că și noi băncile suntem atât de sănătoase precum baza noastră de clienți și că ne dorim să avem clienți care să-și poată plăti creditele”, explică Encescu.

Firmelor le recomandă să-și eficientizeze consumul de energie și chiar să-și câștige independența energetică, după experiența de anul trecut, astfel încât să poată face față unui eventual nou șoc în acest an sau în următorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
scrisoare garantie
scrisoare garantie bancara
garantie licitatie
scrisoare garantie executie
first bank
ionut encescu
credit refinantere