Președintele Klaus Iohannis a semnat legea de transpunere a noii Directive privind redresarea și rezoluția bancară (BRRD II), cu un an întârziere față de termenul limită. Noua lege prevede cerințe minime de fonduri proprii și datorii eligibile pentru bănci astfel încât acestea să facă față unui proces de bail in în cazul în care întâmpină probleme și să nu mai fie nevoie de fonduri de la bugetul de stat.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Prima directivă privind rezoluția bancară a introdus ideea de bail in în legislația europeană în 2014, adică acoperirea pierderilor într-o situație dificilă cu banii acționarilor și a altor creditori, astfel încât să nu fie nevoie de fonduri publice deloc sau într-o măsură mult mai redusă. O aplicare a bail in am văzut încă de dinainte de adoptarea directivei europene, când Ciprul a confiscat o parte semnificativă a depozitelor de peste 100.000 de euro pentru a salva sectorul bancar de la faliment.
După crize bancare succesive, începute în criza financiară când băncile au fost salvate cu banii contribuabililor cu justificarea că un faliment al unei bănci ar fi dus la evenimente catastrofice în lanț, așa cum s-a întâmplat cu Lehman Brothers în SUA, Uniunea Europeană a înăsprit cerințele legislative, astfel încât băncile să fie obligate să aibă mai mult capital propriu și finanțare de la creditori care acceptă riscul de a pierde banii, precum și puteri mai mari pentru autoritățile de supraveghere.
Astfel, potrivit primei directive (2014/59) privind redresarea și rezoluția băncilor, supraveghetorul, în cazul României BNR, poate decide ca, în cazul băncilor de importanță sistemică, să nu fie începută procedura obișnuită de faliment, ci să se facă una de rezoluție – banii acționarilor, creditorilor deținători de obligațiuni și ai deponenților cu peste 100.000 de euro în conturi să fie considerați capital ai băncii prin care să fie absorbite pierderile. Pentru completarea sumelor mai sunt bani disponibili și într-un fond de rezoluție bancară, la care băncile contribuie din 2015.
Noua directivă (2019/879) armonizează cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) cu capacitatea totală de absorbție a pierderilor (TLAC). Ambele au legătură cu structura capitalului bancar în raport cu riscurile, dar până acum nu erau stabilite la același nivel. Pe scurt, băncile, mai ales cele de importanță sistemică, vor avea praguri minime ale cerinței MREL de îndeplinit: 13,5% fonduri proprii și pasive eligibile în total active ponderate la risc. Pentru băncile mici sau care n-au importanță sistemică nivelul cerinței va fi stabilit la nivel individual de către autoritatea de rezoluție.
Proiectul depus de Guvern și adoptat de Parlament introduce conceptul de rezoluție la nivel de grup și de entitate, astfel încât să fie stabilit cum se transferă pierderile la nivelul grupurilor către entitatea care intră în rezoluție.
Legea a fost adoptată cu un an întârziere față de termenul limită și va intra în vigoare după promulgare. Transpunerea mai întârzie și în Lituania, Olanda și Portugalia.
Noua lege prevede și noi cerințe MREL pentru instituțiile sistemice globale, respectiv pentru cele de importanță națională ridicată care trebuie raportate băncii centrale.
Spre exemplu, orice bancă trebuie să aibă un plan de rezoluție cu scenarii relevante, inclusiv ca urmare a unor riscuri sistemice, și care nu trebuie să se bazeze pe intervenția statului cu fonduri publice, lichiditate de urgență sau cu garanții, dobânzi și durate non standard din partea băncii centrale.
Băncile nu vor avea voie să apeleze la clienți retail pentru a le vinde obligațiuni prin care să acopere cerințele de fonduri proprii, așa că este introdus un cuantum minim al investiției de 50.000 de euro. Deși riscurile sunt teoretic mai mari pentru investitorii în astfel de instrumente să piardă banii într-un proces de rezoluție decât ca deponenți, și randamentele plătite de bănci sunt mai mari decât dobânzile la depozite.
Autoritatea de rezoluție, adică Banca Națională a României, primește noi competențe, cum ar fi interzicerea distribuirii de fonduri de către instituțiile de credit atunci când nu sunt îndeplinite cerințele suplimentare de capital peste cele legate de cerința MREL sau suspendarea obligațiilor de plată ale instituției de credit încă din perioada de dinainte de începerea procedurii de rezoluție.
Suspendarea obligației de plată se poate face și în privința depozitelor garantate – depozite de până la 100.000 de euro, în general – și acestea nu vor fi considerate indisponibile, ceea ce ar însemna că ar fi plătite din Fondul de garantare a depozitelor. În schimb, BNR va asigura accesul la un cuantum zilnic “adecvat” către deponenți – adică o medie zilnică a cheltuielilor medii lunare pe o gospodărie – până ce interdicția va fi ridicată.
Cerințele de solvabilitate intră în vigoare în etape, cu ținte intermediare stabilite de BNR. Primele astfel de ținte ar urma să fie stabilite la jumătatea anului 2022, deși termenul limită inițial era 1 ianuarie – acesta a fost decalat cu justificarea că legea a fost adoptată prea târziu. Toate cerințele privind MREL trebuie îndeplinite până la 1 ianuarie 2024.
Băncile mari din România au început deja să ia măsuri pentru a respecta cerințele MREL. BCR a emis recent obligațiuni non-preferențiale de 600 de milioane de lei (după o altă emisiune de 1 miliard de lei în primăvară), pentru a acoperi cerințele minime de fonduri proprii și datorii eligibile. Banca de stat CEC Bank apelează în schimb la acționar pentru un împrumut de 1,4 miliarde de lei, dar în viitor vrea să iasă în piață cu obligațiuni.
Pe lângă cele două bănci menționate deja, pe lista băncilor sistemice din România se mai află și Banca Transilvania, BRD, UniCredit, Raiffeisen, Alpha și OTP.
