Libra Internet Bank dublează plafonul creditelor ce pot fi luate de IMM cu garanții FEI

Libra Internet Bank dublează plafonul creditelor ce pot fi luate de IMM cu garanții FEI
scris 5 sep 2019

IMM-urile vor putea obține de la Libra Internet Bank credite în lei la pentru finanțarea activității curente și a investițiilor, garantate 60% de către FEI, până la un plafon maxim de 402 milioane de lei, față de plafonul anterior de 202 milioane de lei, stabilit prin convenția din 2017.

Dublarea plafonului a fost permisă după suplimentarea fondurilor și extinderea parteneriatului dintre bancă și Fondul European de Investiții (FEI), în cadrul programului european Inițiativa pentru IMM-uri.

Urmărește-ne și pe Google News

Programul Inițiativa pentru IMM-uri susține creșterea accesului la finanțare al companiilor, care beneficiază astfel de garanții de la Fondul European de Investiții, dar și de o dobândă redusă față de cea standard.

Sondaj Reuters: Leul se va deprecia cu 1,6% față de euro în următoarele 12 luni. Tendință de apreciere a monedelor din regiune, susținută de măsurile de relaxare monetară anticipate în zona euro și SUA CITEȘTE ȘI Sondaj Reuters: Leul se va deprecia cu 1,6% față de euro în următoarele 12 luni. Tendință de apreciere a monedelor din regiune, susținută de măsurile de relaxare monetară anticipate în zona euro și SUA

“Programele de garantare FEI reprezintă un instrument foarte bun prin care ne putem sprijini clienții existenti și, în acelasi timp, atrage clienți noi, care doresc să se dezvolte și nu o pot face din cauza costurilor de creditare sau a lipsei garanțiilor. În acest fel, putem realiza un parteneriat sustenabil între bancă și clienți”, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.

Parteneriatul dintre FEI și Libra a început în 2014. În acest moment, între cele două instituții sunt în vigoare 8 convenții de finanțare și garantare pentru mai multe categorii de beneficiari din toate industriile.

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din grupul Băncii Europene de Investiții (BEI). Misiunea sa principală este să susțină microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa, ajutându-le să obțină acces la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care se concentrează exact pe acest segment de piață. În această calitate, FEI favorizează obiectivele Uniunii Europene pentru susținerea inovației, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și ocupării forței de muncă.

Cu garanții FEI au început să fie acordate în România și credite pentru antreprenori în programul guvernamental Start-Up Nation, la BCR și CEC Bank, acestea având avantajul de a putea fi oferite antreprenorilor împrumutați cu comisioane zero, spre deosebire de cele acordate cu garanții FNGCIMM cu comisioane ridicate.

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003), are o rețea de 53 de sucursale în țară și trei Centre IT deschise în București, Craiova și Cluj-Napoca. Banca se concentrează pe linii de business precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness și segmentul IMM-urilor.

Tranzacțiile IMM beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin programul Inițiativa pentru IMM, finanțat de Uniunea Europeană prin FEDR și Horizon 2020 și de către Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Investiții.

viewscnt
Afla mai multe despre
libra internet bank
imm
credite
fei
plafon