Guvernul are o scadență importantă la datoria publică în luna septembrie, cea mai mare de anul acesta. Astfel, ajunge la maturitate o emisiune de eurobonduri de 2 miliarde de euro, bani împrumutați de pe piețele externe în septembrie și octombrie 2013, când la guvernare se afla alianța USL, formată în principal din PSD și PNL. În prezent, la șapte ani distanță, la guvernare se află PNL, iar PSD încearcă să atace executivul cu moțiune de cenzură. Împrumutul ajuns la scadență în septembrie va fi achitat cu alți bani împrumutați, proces numit rostogolire a datoriei.
Scadența emisiunii de eurobonduri din 2013 are ca termen data de 18 septembrie.
Ministerul Finanțelor a împrumutat anul acesta sume importante de pe piețele externe și are o rezervă de valută aflată temporar la un nivel semnificativ, astfel că plata, planificată, nu va pune presiune mare pe finanțele statului.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Guvernul a ajuns cu împrumuturile în acest an aproape de 100 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului, din care aproape jumătate sunt valută împrumutată prin emisiuni de bonduri pe piețele externe.
Astfel, statul a împrumutat 3 miliarde de euro în ianuarie, 3,3 miliarde de euro în mai și 3,3 miliarde de euro în iulie. De pe piața internă, dar tot în valută, a atras aproape 650 de milioane de euro în acest an.
Scadența de pe 18 septembrie, de 2 miliarde de euro (9,68 miliarde de lei), este cea mai ridicată de anul acesta și singura importantă în valută. Alt vârf de plată în acest an va fi pe 26 octombrie, când ajung la plată titluri de stat emise pe piața internă de 9,12 miliarde de lei.
Tot în septembrie, Guvernul are de plătit la datoria publică 206 miloane de lei, 9,32 miliarde lei ajung la maturitate în octombrie, 925 milioane lei în noiembrie și 1,16 miliarde lei în decembrie (împrumutatți pe 6 luni în iunie).
La recenta rectificare bugetară, deficitul (cash) a fost revizuit de la 73,4 miliarde lei la 91 miliarde lei, 8,6% din PIB. Dacă luăm în calcul și necesarul de refinanțare de 47,4 miliarde de lei din acest an, necesarul de împrumut al Guvernului se situează pentru 2020 la 138,4 miliarde de lei, un record.