Producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei vor putea solicita amânarea, cu până la 18 luni, a plății ratelor la credite, incluzând dobânzi și comisioane, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Prevederea fusese adoptată de Parlament, în urmă cu o lună, prin amendarea Ordonaței de Urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind suspendarea ratelor, dar proiectul respectiv a fost atacat de PNL la Curtea Constituțională, liberalii nefiind de acord cu modificările aduse în Legislativ suspendării ratelor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acum, posibilitatea fermierilor de a amâna ratele pe o perioadă de 18 luni a fost introdusă într-un proiect de lege care reglementează cadrul juridic pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat, în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi sunt afectate de fenomene meteorologice nefavorabile.
”Având în vedere impactul creat de seceta pedologică respectiv, imposibilitatea totală sau parțială de recoltare a culturilor agricole însămânțate în toamna anului 2019, luând în considerare sezonalitatea activității agricole și domeniul vital pe care îl reprezintă agricultura pentru economie și populație, producătorii agricoli se confruntă cu o lipsă de lichidități care afectează economia prin diminuarea sau chiar lipsa veniturilor. Toate acestea riscă să genereze efecte sociale, datorate restrângerii activităților și desfacerii contractelor de muncă în domeniu, poate conduce la blocaje economice și financiare cu efecte asupra circulației monetare și a băncilor, dar mai ales are efecte directe asupra industriei alimentare românești, producătorii agricoli afectați de secetă fiind în imposibilitatea achitării furnizorilor de inputuri în agricultură, a onorării contractelor de arendă cu efecte asupra surselor de venit ale proprietarilor de teren agricol, a achitării ratelor scadente pentru finanțarea activităților curente în agricultură, a echipamentelor și utilajelor agricole, a terenurilor agricole și a spațiilor de depozitare”, arată autorii amendamentului.
Prin compromiterea totală sau parțială a culturilor ce se recoltează în perioada iunie – iulie și neîncasarea sumelor aferente acestor producții, este periclitată înființarea noilor culturi care se însămânțează în aceeași perioadă cu recoltarea culturilor de floarea soarelui și porumb, tocmai de aceea este necesară prelungirea maturității finanțărilor cu o perioadă ce depașește 12 luni, mai arată parlamentarii.
CITEȘTE ȘI Lege nouă: Toți agricultorii vor putea folosi apa de irigații fără niciun fel de taxePrin urmare, proiectul adoptat acum prevede că: Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, cu modificările și completările ulterioare, acordate debitorilor afectați de fenomene meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1, alin. (5), lit. c), de către creditori, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditului, fără costuri suplimentare”.
”Fenomen meteorologic nefavorabil” este considerat, în proect, fenomenul ”care poate fi asimilat unei calamități naturale - condițiile meteorologice nefavorabile, cum ar fi: secetă gravă care afectează terenurile agricole, inundaţii şi temperaturi excesiv de scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor”.
Măsura prevăzută se acordă exclusiv debitorilor afectați direct sau indirect de fenomenele meteorologice nefavorabile, conform prevederilor ordinului comun care va emis de ministrul Afacerilor Interne și ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
CITEȘTE ȘI După eliminarea obligației ca supermarket-urile să vândă 51% alimente românești: Instituțiile de stat, de la armată și școli până la penitenciare, obligate să cumpere doar produse fabricate în RomâniaProiectul de lege stabileşte cadrul legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologic nefavorabile.
Pentru a fi eligibili schemei, beneficiarii trebuie să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, în care să fie cuprinse cultura şi suprafaţa afectată și gradul de afectare.
Despăgubirile se acordă producătorilor agricoli ale căror culturii au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate pentru cultura respectivă pînă la data producerii fenomenului.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Agriculturii ar urma să aprobe prin ordin normele metodologice de aplicare a a acesteia.
Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de șeful statului.