Corespondență din Viena - Willi Cernko, noul CEO Erste, și Stefan Dorfler, CFO, văd oportunitate în achiziția unei bănci mai mici din România, fără complicații de integrare, potrivită cu strategia grupului. Intrarea pe piețe noi, exclusă

Corespondență din Viena - Willi Cernko, noul CEO Erste, și Stefan Dorfler, CFO, văd oportunitate în achiziția unei bănci mai mici din România, fără complicații de integrare, potrivită cu strategia grupului. Intrarea pe piețe noi, exclusă
scris 1 aug 2022

În strategia de fuziuni și achiziții a grupului Erste, pentru gestionarea surplusului de capital este luată în calcul și creșterea prin achiziții, deși cea organică rămâne scopul principal, a arătat, la Viena, noul CEO al grupului austriac Erste, Willi Cernko. Șeful financiar al grupului a precizat că Cernko se referă și la achiziții din grupul de bănci mici din România când vorbește de consolidare în piață.

Wili Cernko l-a înlocuit la șefia Erste pe Berndt Spalt, care a plecat după doar un an invocând diferențe de viziune în privința strategiei pe termen lung a grupului austriac. Diferențe pe care le-a explicat ulterior, la o adunare generală a acționarilor, ca având legătură cu viteza transformării grupului, pe care el o vedea sustenabilă într-un ritm mai lent decât restul conducerii băncii.

Urmărește-ne și pe Google News

“Prioritatea numărul unu este businessul obișnuit, creșterea organică, iar rezultatele din primele două trimestere arată că facem asta, susținând companii și persoane fizice. În al doilea rând, oricând apare o oportunitate de fuziune sau achiziție în piețele noastre de bază, ne punem întrebarea cheie: susține scopul nostru principal de a deveni un furnizor de sănătate financiară sau, dimpotrivă, susține contrariul? Când există oportunitatea de a ne crește amprenta în piață, pentru a obține access la businessuri interesante, pentru a adăuga valoare într-o perioadă scurtă de timp, fără complicații la integrare, suntem de acord cu achiziții. Iar dacă mai rămâne ceva din acest surplus de capital, vrem și un program de răscumpărare a acțiunilor”, spune Cernko.

Corespondență din Viena - Șeful de risc al Grupului Erste: Pentru moratoriul ratelor din România am făcut un provizion de risc de 20 milioane euro. România - singura țară în care Erste a avut o creare netă de provizioane în primul semestru CITEȘTE ȘI Corespondență din Viena - Șeful de risc al Grupului Erste: Pentru moratoriul ratelor din România am făcut un provizion de risc de 20 milioane euro. România - singura țară în care Erste a avut o creare netă de provizioane în primul semestru

Noul CEO al grupului exclude însă achiziții pe piețe în care grupul nu este acum prezent: Ce nu e pe agenda noastră: nicio fuziune sau achiziție cross-border, nici intrarea pe vreo nouă piață!

Pentru noi achiziții, piața românească este una dintre cele vizate, pe termen mediu, a precizat Stefan Dorfler, Chief Financial Officer Erste Group, explicând că și la aceasta făcea referire Cernko.

“Pe piața bancară românească sunt acum prezenți jucători europeni mari, cum suntem noi, Societe Generale, Unicredit, Raiffeisen și un lider local - Banca Transilvania. Pe lângă grupurile mari care domină împreună piața, există un grup de bănci mici la care Wili Cernko probabil se gândea când a spus că există o oportunitate de consolidare. Nu o văd pe termen scurt, dar pe termen mediu ar putea fi ținte interesante și pentru BCR, dacă se vor potrivi cu strategia noastră”, a arătat Dorfler, alături de Cernko la prezentarea rezultatelor financiare ale grupului din Viena.

BCR, profit în creștere cu jumătate la 6 luni. Venituri mai mari din dobânzi, creștere record pe creditarea corporate CITEȘTE ȘI BCR, profit în creștere cu jumătate la 6 luni. Venituri mai mari din dobânzi, creștere record pe creditarea corporate

Grupul Erste a încheiat primele 6 luni din 2022 cu un profit net de 1,14 miliarde de euro, în creștere cu 24% față de aceeași perioadă din anul trecut, pe fondul majorării veniturilor din dobânzi și comisioane, dar și al întoarcerii cheltuielilor cu provizioanele.

În România, BCR a încheiat primul semestru cu un profit net de 1,04 miliarde de lei, în creștere cu peste 50% față de aceeași perioadă din 2021. Banca a înregistrat venituri mai mari din dobânzi și comisioane, majorând puternic portofoliul de credite.

viewscnt
Afla mai multe despre
wili cernko
bcr
achizitii
erste
stefan dorfler