Christine Lagarde avertizează că trei luni de carantină ar provoca o contracție cu 5% a economiei UE

Christine Lagarde avertizează că trei luni de carantină ar provoca o contracție cu 5% a economiei UE
scris 18 mar 2020

Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, le-a spus șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană că măsurile de carantină introduse în mai multe state pentru a lupta cu pandemia de coronavirus ar putea foarte ușor provoca o contracție cu 5% a economiei UE, informează un articol publicat miercuri în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluat de Reuters.

Citând diplomați de rang înalt, cotidianul german susține că președintele BCE estimează impactul economic al măsurilor de carantină între două și zece puncte procentuale asupra creșterii europene.

Urmărește-ne și pe Google News
INFOGRAFIC ING: Economia României va scădea în 2020. Trimestrul 2 va fi \ CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC ING: Economia României va scădea în 2020. Trimestrul 2 va fi "îngrozitor"

Aceste calcule se bazează pe ipoteza că fiecare lună de carantină reduce creșterea economică cu 2,1%, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung citând calculele BCE. Scenariul unei contracții de 5% se bazează pe ipoteza "realistă" că măsurile de carantină vor dura trei luni, susține BCE.

viewscnt
Afla mai multe despre
christine lagarde
bcr