Tranzacția, anunțată de Profit.ro în aprilie 2025, a fost finalizată astăzi, după aprobarea de reglementare acordată de Banca Centrală Europeană (BCE) la mijlocul lunii februarie 2026.
„Finalizarea tranzacției marchează un moment important nu doar pentru organizația noastră, ci și pentru sectorul bancar din regiunea SEE. Experiența globală a Advent în domeniul serviciilor financiare ne va sprijini în accelerarea creșterii, în îmbunătățirea continuă a produselor noastre și în livrarea unei experiențe bancare digitale fluide prin intermediul platformelor noastre mobile și online”, spune Petr Baron, CEO, tbi.
În august 2025, Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care fondul american de investiții Advent International, una din cele mai mari firme de private equity din lume, cu active de circa 85 miliarde de dolari în administrare, preia banca bulgară TBI Bank, prezentă și în România.
Tranzacția, anunțată anterior de Profit.ro, vizează, în principal, sectoarele bancare din Bulgaria, Grecia și România.
Grupul 4finance, proprietarul TBI Bank, a încheiat, în aprilie 2025, un acord definitiv pentru vânzarea băncii către Advent, prin intermediul filialei sale TBI Financial Services B.V.
Valoarea totală a acordului depășește valoarea contabilă a TBI Bank de la finele anului 2024, potrivit 4finance. Peste 75% din contravaloare va fi plătită la finalizarea vânzării, diferența urmând să fie plătită de către Advent pe parcursul următoarelor 18 luni de la finalizare.
TBI Bank este a noua bancă ca mărime din Bulgaria după active, cu o valoare contabilă consolidată a capitalurilor proprii de 281,1 milioane de euro la sfârșitul anului 2024. Banca a raportat un profit net consolidat de 50,06 milioane de euro, în creștere de la 42,52 milioane de euro în 2013.
Are o bază de peste 2,4 milioane de clienți și operează printr-o rețea de parteneri de aproape 32.000 puncte de vânzare.
În România, peste 200.000 de utilizatori folosesc în mod constant serviciile TBI.
Axată în principal pe IMM-uri și având sediul central în Sofia, TBI furnizează servicii financiare în Bulgaria, România, Grecia și, prin canale digitale, în Germania, Danemarca, Lituania și Polonia.
A fost lansată în 2002, pentru ca în 2016 să fie preluată de TBIF Financial Services, o companie Holding 4finance, grup leton de consumer finance, în achimbul a 75 milioane euro.
Advent a mai semnat anterior investiții în sectorul bancar, preluând Nubank (Brazilia), KreditBee (India), Aareal Bank (Germania), Yes Bank (India) și Addiko (Austria).
Cu 16 birouri pe cinci continente, are 430 de investiții în 44 de țări.
În România, a investit în companii precum Dufa, Terapia, Brewery Holdings, Euromedia, Mobifon Connex, Ceramica Iași, LaborMed Pharma, Centrul Medical Unirea (actual Regina Maria).
















