ANPC: Legea creditelor de consum s-ar putea modifica anul viitor pentru a acoperi "golurile" lăsate de Ordonanța 52

ANPC: Legea creditelor de consum s-ar putea modifica anul viitor pentru a acoperi "golurile" lăsate de Ordonanța 52
scris 23 nov 2016

Legea creditelor de consum, care a fost completată prin Ordonanța de Urgență 52/2016, se va modifica printr-o lege pe parcursul anului viitor, a declarat miercuri directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, care a mai spus că următoarele schimbări vor fi făcute pentru a acoperi “golurile” lăsate de Ordonanța 52.

Legea creditelor de consum a fost modificată și completată prin Ordonanța de Urgență 52/2016 privind creditele de consum, care a intrat în vigoare de la 30 septembrie și care îi protejează mai bine pe consumatori în raport cu creditorii, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Avem implementată legea creditelor de consum, dar aceasta se va modifica printr-o lege pe parcursul anului viitor. Încercăm să acoperim golurile lăsate de Ordonanța numărul 52”, a spus Anghel.

Acesta a mai spus că pe piața instituțiilor de credit sunt jucători care nu se comportă corect față de consumatorul. Spre exemplu, aceștia nu au costuri transparente. În acest context, directorul ANPC vrea să încerce să-i determine pe jucătorii cu probleme să adere la codul de bune practici.

Ordonanța 52/2016 reprezintă, în realitate, transpunerea în legislația românească a directivei europene 17, care trebuie aplicată obligatoriu de toate statele membre ale Uniunii Europene.

EXCLUSIV Fondul de investiții Mid Europa, proprietar al Regina Maria, cumpără rețeaua de magazine Profi. Cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul de investiții Mid Europa, proprietar al Regina Maria, cumpără rețeaua de magazine Profi. Cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc

Din 30 septembrie, băncile românești aplică efectiv Directiva europeană 17, care a intrat în vigoare și în România și care oferă o protecție suplimentară clienților în raportul cu băncile. Astfel, băncile au obligația de a informa clienții cu privire la variațiile de curs, dobânzile penalizatoare în caz de restanțe sunt limitate drastic și sunt eliminate din momentul începerii procedurii de executare silită. În plus, clienții nu mai plătesc comision în cazul în care rambursează anticipat creditele.

În urmă cu o săptămână, șeful ANPC susținea că introducerea acestor măsuri în legislația europeană și românească a avut la bază elemente precum comportamente iresponsabile ale unor jucători din piață sau lipsa infromației corecte și complete către consumatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
legea creditelor de consum
paul anghel