Banca Centrală Europeană (BCE) a decis o nouă reducere a dobânzii de bază cu 25 puncte de bază, pe măsură ce inflația încetinește iar creșterea economică pierde din elan, dar nu a oferit niciun fel de indicii cu privire la următorii pași, transmite Reuters.
„Consiliul guvernatorilor a decis să reducă cu 25 puncte de bază rata dobânzii la facilitatea de depozit…În consecință, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,50%. Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,65% și, respectiv, 3,90%. Modificările vor intra în vigoare începând cu data de 18 septembrie 2024”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În condițiile în care o nouă reducere a costului creditului era așteptată de majoritatea observatorilor, atenția investitorilor s-a îndreptat spre ce va urma, însă BCE nu a oferit niciun fel de indicii, repetând că deciziile sale vor fi luate de la o reuniune la alta.
„Consiliul guvernatorilor va continua să urmeze o abordare bazată pe date și de la o ședință la alta pentru a determina nivelul de restrictivitate și durata corespunzătoare de aplicare a acesteia. Consiliul guvernatorilor nu își asumă vreun angajament prealabil cu privire la o anumită traiectorie a ratelor dobânzilor”, se precizează în comunicatul BCE.
Atenția analiștilor se îndreaptă spre conferința de presă a președintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:45 (ora Europei Centrale), ocazie cu care șefa BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi precum și asupra modului în care deciziile de reducere a dobânzilor adoptate de Rezerva Federală americană ar putea influența BCE.
Tot joi, BCE a anunțat că și-a revizuit, ușor în jos, estimările de creștere pentru perioada 2024-2026, în timp ce prognoza de inflație a fost lăsată nemodificată. Conform proiecțiilor experților BCE, creșterea economică a zonei euro va fi de 0,8% în 2024, în loc de un avans de 0,9% prognozat în luna iunie, urmând să accelereze la 1,3% în 2025 și la 1,5% în 2026. „Aceste valori reprezintă o revizuire în sens ușor descendent comparativ cu proiecțiile din luna iunie, datorată în principal unei contribuții mai reduse din partea cererii interne pe parcursul trimestrelor următoare”, se precizează în comunicatul gardienilor euro.
CITEȘTE ȘI Șefa ONRC - concediată. Mii de firme au fost blocate de noul sistem informaticÎn ceea ce privește inflația, datele recente au fost, în linii mari, în concordanță cu anticipațiile, cele mai recente proiecții ale experților BCE confirmând perspectivele precedente ale inflației. Aceștia estimează o inflație totală medie de 2,5% în 2024, de 2,2% în 2025 și de 1,9% în 2026, similar proiecțiilor din luna iunie.
„Se anticipează că inflația se va intensifica din nou către finele acestui an, parțial ca urmare a ieșirii scăderilor accentuate anterioare ale prețurilor produselor energetice din calculul ratelor anuale. Ulterior, inflația ar trebui să coboare către nivelul țintei noastre pe parcursul semestrului II al anului viitor”, subliniază gardienii euro.