Patronat service-uri auto: Oficial, se lucrează la legea RCA. Neoficial, nu prea

Patronat service-uri auto: Oficial, se lucrează la legea RCA. Neoficial, nu prea
scris 21 mai 2016

Campania electorală ocupă o mare parte din timpul senatorilor care ar trebui să se ocupe de modificările aduse legii RCA, iar primele modificări vor apărea probabil după data de 5 iunie, data alegerilor locale, a declarat, pentru News.ro, președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean.

Proiectul legii RCA a fost depus în data de 16 mai ca inițiativă legislativă la Senat, urmând să fie analizat de comisii în perioada imediat următoare, în regim de urgență, a declarat recent, pentru News.ro, președintele comisiei buget-finanțe a Senatului, Viorel Arcaș.

Urmărește-ne și pe Google News

Primele modificări la acest proiect de lege ar putea apărea însă abia după 5 iunie, data alegerilor locale, consideră Muntean, care vrea să facă o propunere președinților comisiilor de buget-finanțe din Senat și Camera Deputaților, Viorel Arcaș și Viorel Ștefan, pentru a grăbi negocierile.

Coca-Cola oprește producția în Venezuela din cauza penuriei de zahăr CITEȘTE ȘI Coca-Cola oprește producția în Venezuela din cauza penuriei de zahăr

”Vreau să le propun celor doi să facă o ședință comună pentru acest proiect de lege, pentru a grăbi negocierile și pentru a avea legea finală votată de deputați până la începerea vacanței parlamentare”, a declarat Muntean.

Președintele ASSAI consideră că în legea finală trebuie inclusă și o prevedere legată de impunerea unor sancțiuni graduale asiguratorilor, care să depindă de frecvența și gravitatea neregulilor descoperite la aceștia.

”Ajunsesem la un acord inclusiv cu asiguratorii privind aceste sancțiuni, dar văd că prevederea a dispărut între timp din proiectul legii”, a declarat Muntean.

Potrivit prevederii respective, un asigurator putea să-și piardă licența de funcționare dacă înregistra întârzieri la plata daunelor în 15% dintre dosare.

viewscnt
Afla mai multe despre
rca
polita rca
modificare legislatie rca
cristian muntean
assai
rca ieftin
se scumpeste rca