Instanța respinge cererea unui fost șef al CSA pentru salarii compensatorii 500.000 de euro

Instanța respinge cererea unui fost șef al CSA pentru salarii compensatorii 500.000 de euro
scris 8 oct 2015

Instanța a respins cererea fostului președinte al fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) Constantin Buzoianu prin care acesta a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară  (ASF) plata unor salarii compensatorii de peste 2,1 milioane de lei (aproape 500.000 de euro), plus dobânzile aferente, a anunțat ASF.

“Respinge cererea ca neîntemeiată. Obligă contestatorul (Constantin Buzoianu – n.r.) să plătească intimatei suma de 6.891,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București. Pronunțată în ședință publică, 29.09.2015”, se arată pe pagina web a Tribunalului București.

Urmărește-ne și pe Google News

Buzoianu a fost validat în septembrie 2011 de către Parlament în funcția de președinte al CSA pentru un mandat de cinci ani. În octombrie 2012, Parlamentul l-a revocat din această funcție.

Instituția mai are litigii cu încă 15 membri ai fostelor comisii de supraveghere (CSA, Comisa Națională a Valorilor Mobiliare - CNVM și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private - CSSPP), care solicită salarii compensatorii ca urmare a încetării mandatelor acestora și înființării ASF în 2013.

Valoarea totală a sumelor solicitate se ridică la circa 20 de milioane de lei.

Din totalul de 15 litigii, două au fost respinse în primă instanță ca neîntemeiate (Ileana Agalopol – CNVM și Vladimir Soare - CSSPP), iar altele respinse irevocabil (cum este cazul Tudor Baltă - CSA) sau irevocabil pentru că nu a fost atacată (Cristian Toma – CSSPP și Tudor Baltă - CSA).

ASF a fost înființată în 2013 prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor CNVM, CSA și CSSPP.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
litigiu
buzoianu
csa