Analiștii CFA estimează că euro va urca aproape de 4,85 lei în următoarele 12 luni

Analiștii CFA estimează că euro va urca aproape de 4,85 lei în următoarele 12 luni
scris 28 mai 2019

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a crescut în aprilie, față de luna anterioară, cu 11,6 puncte, până la 46,6 puncte, dar analiștii estimează că euro ar putea urca aproape de 4,85 lei în următoarele 12 luni, arată datele publicate, marți, de CFA România.

Luni, Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință de 4,7601 lei/euro, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO BMW a prezentat în premieră noua generație Serie 1, cu tracțiune față CITEȘTE ȘI FOTO BMW a prezentat în premieră noua generație Serie 1, cu tracțiune față

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an.

În aprilie, indicatorul condițiilor curente a crescut față de luna anterioară cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 6,1 puncte).

Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 11,1 puncte până la valoarea de 39,9 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 1,2 puncte).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 86% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală.

”Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,15%”, se arată în comunicat.

Specialiștii au subliniat anticipațiile de majorare a dobânzilor pentru scadențele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanți anticipând această evoluție, precum și anticipațiile de majorare a primei de risc a României, peste 81% dintre participanți anticipând această evoluție.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfa
euro