Acțiunile Microsoft cresc puternic. Gigantul american, pe cale să încheie ziua cu o creștere valorică record

Acțiunile Microsoft cresc puternic. Gigantul american, pe cale să încheie ziua cu o creștere valorică record
scris 26 apr 2023

Acțiunile Microsoft cresc puternic miercuri, gigantul american din tehnologie fiind pe cale să adauge peste 160 de miliarde de dolari la capitalizarea de piață, o valoare zilnică record.

Investitorii au fost încurajați de rezultatele financiare solide din primul trimestru, în pofida anunțului Marii Britanii privind blocarea tranzacției de 69 miliarde de dolari prin care Microsoft vrea să preia Activision Blizzard.

Urmărește-ne și pe Google News

Titlurile producătorului de jocuri video s-au corectat cu 11% în urma informațiilor. Microsoft a declarat că rămâne angajată în tranzacție și că va contesta decizia autorității antitrust din Regat.

Statul va încasa dividende de aproape jumătate de miliard de lei de la OMV Petrom, care promite și distribuirea unui dividend special CITEȘTE ȘI Statul va încasa dividende de aproape jumătate de miliard de lei de la OMV Petrom, care promite și distribuirea unui dividend special

În jurul orei 20:30 (ora României), acțiunile Microsoft se apreciau cu 7,95%, la 297,32 dolari. La acest preț, capitalizarea companiei se ridică la 2,21 trilioane de dolari, în creștere cu 165 miliarde de dolari raportat la referința de marți.

Ar fi cea mai mare creștere valorică la nivelul unei singure zile din istoria companiei și a treia cea mai mare înregistrată până acum pe bursa americană.

Anul trecut, Apple și Amazon au câștigat fiecare peste 190 miliarde de dolari în valoarea de piață într-o singură sesiune de tranzacționare, potrivit Bloomberg.

Dacă avansul se va menține până la închiderea tranzacției, Microsoft va reveni pe locul secund în topul celor mai valoroase companii listate la bursă, devansând gigantul petrolier Saudi Aramco, a cărui capitalizare se ridică în prezent la 2,1 trilioane de dolari.

Apple rămâne cea mai mare companie din lume, cu o valoare de piață de aproximativ 2,6 trilioane de dolari.

Microsoft a raportat venituri în creștere cu 7% pentru primele trei luni ale anului, la 52,86 miliarde de dolari, depășind așteptările analiștilor. Profitul net s-a majorat cu 9%, de la 16,73 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut la 18,3 miliarde de dolari, de asemenea peste estimări.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni microsoft
capitalizare microsoft
crestere valorica record