3 motive pentru care România are nevoie de euro. Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul BNR, în presa germană: Reformele sunt necesare oricum

România va trebui oricum să implementeze reformele necesare pentru aderarea la Zona Euro, deoarece, într-o perioadă marcată de incertitudine, apropierea de nucleul Uniunii Europene devine și mai importantă, afirmă Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, într-un editorial publicat în presa germană.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
3 motive pentru care România are nevoie de euro. Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul BNR, în presa germană: Reformele sunt necesare oricum

El arată că trăim într-o perioadă de incertitudine globală, în care deciziile politice strategice sunt adesea amânate deoarece viitorul este din ce în ce mai greu de anticipat. Tocmai această instabilitate face însă mai important că România să se apropie de nucleul Uniunii Europene.

Mesajul prim-viceguvernatorului BNR

"Ca supraveghetor financiar cu aproape un deceniu de experiență în dialogul cu factori de decizie și investitori de pe mai multe continente, am discutat atât cu susținători ai adoptării euro, care cred că aceasta va accelera convergența cu restul UE, cât și cu critici care consideră că beneficiile nu justifică costurile.

Convingerea mea s-a consolidat în timp: România ar trebui să își intensifice eforturile politice și ajustările macroeconomice pentru a se pregăti de adoptarea euro într-un orizont de timp realist.

Trei motive pentru care România are nevoie de euro

Primul argument este legat de stabilizarea finanțelor publice. România derulează cel mai ambițios program de consolidare bugetară de după criza financiară globală, bazat pe disciplina cheltuielilor, creșterea veniturilor și decizii politice dificile.

FOTO La Cocoș bate un nou record, cu magazinul de la Oradea CITEȘTE ȘI FOTO La Cocoș bate un nou record, cu magazinul de la Oradea

Aceasta este o investiție în reziliența economică și credibilitatea României. Eliminarea vulnerabilităților reduce riscurile suverane, îmbunătățește condițiile de finanțare pentru companii și populație și creează premise mai bune pentru creștere economică pe termen lung.

Criticii adoptării euro invocă pierderea politicii monetare independente. Al doilea argument este însă că marja reală de manevră a unei economii mici și deschise precum cea a României este limitată oricum. Aproximativ 72% din comerțul exterior al României este realizat cu state membre ale Uniunii Europene.

Fluxurile de capital, costurile de finanțare și percepția investitorilor asupra Europei Centrale și de Est sunt influențate în mare măsură de evoluțiile din Zona Euro.

Al treilea argument privește modelul de creștere economică pe termen lung. Adoptarea euro ar consolida integrarea României în lanțurile valorice ale economiei europene.

FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia CITEȘTE ȘI FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia

România se confruntă cu așa-numită „capcană a venitului mediu”, situație în care o economie emergentă stagnează după o perioadă de creștere accelerată și nu reușește să facă tranziția către statutul de economie dezvoltată.

Pentru a depăși această situație sunt necesare investiții susținute în:

    infrastructură;
    capacități de producție;
    inovație;
    tehnologie;
    capital uman.

Toate acestea necesită acces constant la capital internațional la costuri competitive, iar aceste costuri depind în mare măsură de percepția investitorilor asupra riscurilor macroeconomice.

Deficitele mari și persistente ale României, atât cel bugetar, cât și cel de cont curent, determină prime de risc mai ridicate și fac economia mai vulnerabilă la schimbările de sentiment ale investitorilor internaționali.

Euro ar consolida credibilitatea României

Adoptarea monedei euro ar:

    consolida credibilitatea țării;
    elimina riscul valutar;
    aprofunda integrarea financiară;
    asigura condiții de finanțare mai avantajoase pe termen lung.

Participarea la Uniunea Bancară Europeană ar întări suplimentar integrarea financiară și ar contribui la dezvoltarea sectorului bancar.

Europa de Est este împărțită în privința euro

Polonia și Cehia sunt economii puternice, cu instituții solide și o situație macroeconomică care le permite să mențină mai ușor monede naționale proprii.

FOTO DECIZIE Schimbări pe drumurile expres din România. Apar banda de urgență și alveola CITEȘTE ȘI FOTO DECIZIE Schimbări pe drumurile expres din România. Apar banda de urgență și alveola

Ungaria demonstrează însă că o monedă națională nu protejează automat economia de efectele dezechilibrelor politice.

Croația și, mai recent, Bulgaria au adoptat euro, demonstrând că reformele susținute și disciplina politică pot conduce la o integrare mai profundă și la creșterea încrederii investitorilor.

Reformele sunt necesare oricum

Reformele pe care România trebuie să le implementeze pentru adoptarea euro sunt, în mare parte, aceleași reforme de care țara are nevoie pentru prosperitate pe termen lung.

În plus, în contextul situației de securitate volatile din Europa de Est, aderarea la Zona Euro ar sublinia caracterul permanent și ireversibil al apartenenței României la proiectul european și ar elimina riscul unei reorientări politice către Rusia.

Pentru o țară care a fost izolată de dezvoltarea economică occidentală timp de 45 de ani, adoptarea monedei euro reprezintă ultimul mare prag al convergenței post-comuniste".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2339 +0.0011+0.02 %
1 USD4.5584 +0.0483+1.07 %
1 GBP6.0378 -0.0120-0.20 %
1 CHF5.6804 -0.0176-0.31 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite