VIDEO Variola maimuței: OMS declanșează cel mai înalt nivel de alertă

VIDEO Variola maimuței: OMS declanșează cel mai înalt nivel de alertă
scris 24 iul 2022

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declanșat cel mai înalt nivel de alertă pentru a încerca să oprească răspândirea variolei maimuței care a afectat aproape 17.000 de persoane în 74 de țări, a anunțat directorul generalla Geneva, scrie AFP.

„Am decis să declar Urgență sanitară publică de interes internațional”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferință de presă, precizând că riscul în lume este relativ moderat în afară de Europa, unde a crescut, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Tunelul de acces în Salina Praid a fost inundat. Aproximativ 1.000 de turiști au fost scoși cu autobuzele din salină, după ce transportul a fost inițial întrerupt temporar CITEȘTE ȘI Tunelul de acces în Salina Praid a fost inundat. Aproximativ 1.000 de turiști au fost scoși cu autobuzele din salină, după ce transportul a fost inițial întrerupt temporar
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

„Este un îndemn la acțiune, dar nu este primul”, a spus Mike Ryan, managerul de urgențe al OMS, care spune că speră că va duce la acțiuni colective împotriva bolii.

Detectată la începutul lunii mai, creșterea neobișnuită a cazurilor de variolă a maimuței în afara țărilor din Africa Centrală și de Vest, unde virusul este endemic, s-a răspândit de atunci în întreaga lume, Europa fiind epicentrul.

Depistată pentru prima dată la om în 1970, variola maimuței este mai puțin periculoasă și contagioasă decât variola, eradicată în 1980.

În majoritatea cazurilor, pacienții sunt bărbați care au relații sexuale cu bărbați, relativ tineri și care locuiesc în principal în orașe, potrivit OMS.

Până la 18 iulie, Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CEDC) a înregistrat 7.896 de infecții cu virusul variolei maimuței.

Spania este cea mai afectată, cu 2.835 de cazuri, urmată de Germania (1.924), Franța (912), Regatul Țărilor de Jos (656) și Portugalia (515), majoritatea cazurilor implicând "grupuri de bărbați care au relații sexuale cu bărbați cu vârste între 18-50 de ani".

În afara Africii, "99% din cazurile raportate sunt la bărbați", a declarat miercuri dr. Rosamund Lewis, principalul expert al OMS în variola maimuțelor, iar 98% dintre aceștia sunt "bărbați care întrețin relații sexuale cu bărbați, în primul rând cei care au avut mai mulți parteneri recent, noi sau anonimi".

Compania daneză Bavarian Nordic, singurul laborator care produce un vaccin autorizat împotriva variolei maimuței, a anunțat marți că a primit o comandă de 1,5 milioane de doze, dintre care majoritatea vor fi livrate în 2023, dintr-o țară europeană al cărei nume nu a fost dezvăluit, în timp ce Statele Unite au comandat 2,5 milioane de doze.

viewscnt
Afla mai multe despre
variola maimuței
oms