Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), prevede un proiect de lege aprobat miercuri de Parlament.
Legea prevedea până acum că ”persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată”.
CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză confirmată: Firma americană de investiții TRG, nou proprietar al Animax, intră în rețeaua de centre de radioterapie Amethyst și își asigură controlul alături de fondatoriTotodată, sumele reprezentând cheltuielile efective urmau a fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Parlamentul a găsit o soluție ca astfel de cheltuieli, atunci când nu este identificat autorul agresiunilor sau accidentelor, să nu fie recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor.
Legea va intra în vigoare după promulgarea sa de către președintele României.