Importatorul și distribuitorul de suplimente alimentare Secom, deținut de soții Lucia și Andrei Costea, vrea să accelereze ritmul de dezvoltare în acest an și să ajungă la afaceri de 15,5 milioane euro, de la 12,2 milioane euro în 2015, să continue deschiderea de magazine și să dubleze investițiile în promovare.
”Ne propunem ca, din 2016, să accelerăm ritmul de dezvoltare și să ajungem la o cifră de afaceri de 15,5 milioane de euro. Principalii vectori care ne vor ajuta să atingem acest obiectiv sunt inovația, performanța echipei și acoperirea unor arii terapeutice noi”, a declarat Lucia Costea, managing partner Secom.
Astfel, pentru 2016, Secom vizează dublarea investițiilor în promovarea principalelor branduri și creșterea cotei de piață pe principalele arii terapeutice, dar și extinderea rețelei de magazine în zona de vest a țării, cu două-trei unități. Personalul companiei va crește cu 30 de angajați în acest an, la 150 persoane.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În 2015, valoarea investițiilor companiei a fost de 1,87 milioane de euro, direcționate în lucrările de extindere a sediului administrativ și a depozitului, lansarea noilor magazine și în strategia de informare și promovare.
Anul trecut, compania a ajuns la o rețea de 8 magazine proprii, după ce la finalul anului a lansat câte un magazin în Brașov și Bacău.
Cifra de afaceri a Secom s-a situat anului trecut la 54,8 milioane de lei (12,2 milioane de euro), în creștere cu 19% față de 2014.
În prezent, portofoliul Secom cuprinde peste 270 de suplimente alimentare naturale și fito-dermatocosmetice.