Ponderas Academic Hospital, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria, a lansat Primul Program Integrat de Chirurgie Minim Invazivă și Robotică din România. Acesta aduce ca noutate, în premieră în sistemul medical privat din România, prezența a două sisteme de chirurgie computerizată, daVinci Xi, o investiție care a depășit până acum 3 milioane de euro.
Unul dintre roboți va fi destinat blocului operator, iar cel de-al doilea va fi instalat în Surgical Training Institute, centru dedicat instruirii continue a medicilor, înființat în urmă cu 18 ani și care deja a pregătit peste 2000 de chirurgi, arată compania, într-un comunicat.
Până în acest moment, investiția spitalului depășește 3 milioane de euro și constă în achiziția sistemului chirurgical daVinci Xi și a întregului echipament necesar utilizării multidisciplinare precum și instruirii continue în aceste tehnici.
„daVinci Xi, cea mai nouă generație de roboți chirurgicali, se integrează perfect în Ponderas Academic Hospital, spital multidisciplinar care face performanță chirurgicală la cele mai înalte standarde din Europa. În cadrul Programului Integrat de Chirurgie Minim Invazivă și Robotică din România, daVinci Xi este pus în mâinile unei echipe de profesioniști cu peste 30.000 de operații minim invazive și peste 1000 de intervenții chirurgicale robotice”, spune Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu – Director Medical Ponderas Academic Hospital.
daVinci XI este un sistem computerizat, interpus între chirurg și pacient, menit să augmenteze prestația chirurgicală a medicului, aducând importante beneficii pacientului prin reducerea complicațiilor și a timpului de refacere.
Față de generațiile anterioare, daVinci Xi aduce beneficii tehnologice superioare: alături de vedere 3D și HD, care poate fi mărită de peste 10 ori, deține patru brațe multifuncționale, inteligente, la care se atașează instrumente cu potențial de rotire 540 de grade în 7 direcții, permite repoziționarea mesei de operație în timpul procedurii precum și rotirea sistemului 360 de grade în jurul pacientului. Îmbunătățiri care permit extinderea gamei de aplicabilitate a acestei tehnologii.
Cu ajutorul chirurgiei robotice se pot efectua operații dificile și complexe, în special în zone anatomice înguste (de ex. pelvis sau loja timică), unde există o serie de structuri vitale, cum ar fi nervi, a căror lezare poate duce la complicații cu impact major în calitatea vieții pacientului.
„În Ponderas Academic Hospital, da Vinci Xi permite abordarea unor zone diferite, cu implicații complexe în chirurgia oncologică, urologie, chirurgia herniilor incizionale, bariatrie, pediatrie, ginecologie, chirurgie toracică, endocrină sau ORL. Minim-invaziv trebuie să fie standardul chirurgiei, nu în viitor, ci astăzi!, adaugă Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu
Cu ajutorul daVinci Xi, chirurgul este mult mai aproape de zona operată, are o vizibilitate extrem de clară, mărită de peste 10 ori. O vedere 3D, în profunzime, până la cele mai mici detalii.
În plus, chirurgul poate executa mișcări mai sigure, acestea fiind scalate de DaVinci Xi. O mișcare amplă a chirurgului aflat la consolă este tradusă de robot într-o microdisecție foarte fină, mai sigură. Un alt avantaj semnificativ este că robotul filtrează tremorul inerent, crescând precizia mișcării.
DaVinci Xi îi permite medicului să ajungă în spații anatomice înguste, închise sau greu abordabile prin chirurgia laparoscopică convențională sau deschisă, cum ar fi pelvisul sau loja timică, unde există structuri vitale pe care le poate proteja mult mai sigur decât prin alte tehnici operatorii.
Un alt avantaj apare în cazul intervențiilor chirurgicale de mare precizie în cazuri oncologice. Gesturile precise permit disecția de mare acuratețe, milimetrică, a structurilor bolnave sau lezate. Astfel, chirurgul este sigur că a îndepărtat complet tumora și nu a afectat țesutul sănătos. Pentru pacient, acest lucru înseamnă că nu va suferi consecințe sau complicații cu impact semnificativ asupra calității vieții acestuia – rata complicațiilor fiind semnificativ scăzută față de alte tipuri de operații.
Patologii diverse în care daVinci XI face diferența
Printre patologiile în care da Vinci Xi face diferența sunt cele din chirurgia oncologică, urologie, bariatrie, ginecologie, pediatrie, chirurgia herniilor incizionale, chirurgie toracică, endocrină sau ORL.
Echipa care va opera cu daVinci Xi este formată din:
Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu – Medic Primar Chirurgie Generală, Director Medical Ponderas Academic Hospital, pionier și promotor al chirurgiei minim-invazive în România, Dr. Mircea Onaca Medic Primar Urologie, întors recent în România pentru a putea opera la cele mai avansate standarde, după 20 de ani petrecuți în Olanda și Conf. Dr. Victor Tomulescu - Medic Primar Chirurgie Generală, unul dintre pionierii chirurgiei robotice din România.
Alături de aceștia va fi o echipă de medici asistenți de chirurgie robotică formată din Dr. Gheorghe Niță – Medic Primar Urologie, Dr. Bogdan Smeu – Medic Specialist Chirurgie Generală și Dr. Ionuț Hutopilă – Medic Specialist Chirurgie Generală. Echipa medicală se va extinde continuu în Ponderas Academic Hospital, potențând valențele multidisciplinare oferite de daVinci Xi.
Ponderas Academic Hospital este singurul spital privat din România cu 5 acreditări internaționale ce pune la dispoziție servicii medicale complete, integrate (spital, policlinică, imagistică) și acoperă toate specialitățile medicale și chirurgicale. Ponderas are o capacitate de 277 de paturi, 50 de cabinete medicale, 12 săli de operație, laborator de analize și un centru de training dedicat pentru instruirea medicilor în proceduri laparoscopice, robotice și endoscopice.