Efectuarea testelor și în farmacii, oferind ocazia autorităților de a avea un control asupra persoanelor testate pozitiv, posibilitatea farmaciei de a livra tratamente acasă pentru pacienții mobilizați, ca și readucerea în discuție a metodologiei de calcul al prețului medicamentelor pentru a stopa diminuarea portofoliului de medicamente sunt câteva măsuri sugerate de Iulian Trandafir, Președinte al Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), la Profit Health Forum.
Videoconferința Profit.Health.Forum, cel mai important eveniment din domeniu în media, este organizată cu sprijinul Banca Transilvania, Spitalul Monza, Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), Farmec, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), fiind transmisă în direct și la Profit TV.
„Testarea se face, din păcate, acum, mai mult în spitale și la urgență. Nu se testează destul de mult la medicul de familie. Salut inițiativa Ministerului Sănătății de a da un ordin prin care testarea să se poată realiza și în farmacii. Reamintesc că aceasta este o acțiune opțională pentru farmacii, iar pacienții nu vor fi obligați să se testeze în farmacii bineînțeles. Această testare există în Europa, ea se desfășoară foarte bine. Sunt țări în care este clar reglementată. Bineînțeles că nu se face fără un curs care să ateste competența farmacistului de a testa și fără niște condiții minimale referitoare la infrastructura farmaciei care să asigure siguranța acestuia. Sunt țări mari din Europa, Franța, Italia, Spania, Germania în care au început să testeze în farmacii. În Italia s-a impus un preț, de 6 euro pe testare, pe manoperă. S-ar putea ca pentru România să fie un preț prea mare. Vom vedea în momentul în care vor începe aceste testări efectiv în farmacii”, spune Trandafir.
De altfel, președintele ADRFR arată că testarea în farmacie, unde farmacistul completează absolut toate datele pacientului, poate să îmbunătățească foarte mult controlul autorităților și poate să reducă și dezvoltarea acestei epidemii, deoarece persoanele pozitive vor putea fi luate în evidență.
„Testele se pot vinde la liber pe orice platformă, oricine vrea să cumpere un test poate să-l cumpere. Unde fac aceste teste, cine le înregistrează, cine ține evidența unor teste pozitive? Practic este fără control ce se întâmplă în momentul de față. Nu știm câte teste s-au vândut, s-au făcut, câte persoane au fost pozitive și cât de corect s-au făcut aceste teste acasă. Ele în continuare se vând pe diverse platforme”, adaugă Trandafir.
Președintele ADRFR mai spune că farmaciile pot fi folosite în sistemul sanitar pentru acțiunile de prevenție și de screening, datorită profesionalismului farmaciștilor, dar și pentru că pacienților le este ușor să ajungă într-o farmacie.
„Pacientul accesează cel mai ușor farmacia, după urmează medicul de familie și medicina de specialitate. Traficul din farmacii este foarte mare, iar pentru pacienți este foarte ușor să ajungă în farmacii. Au fost făcute programe private de screening în farmacii și aici mă refer la programe pentru depistarea bolilor cardiovasculare, în domeniul pulmonar, hepatită, câteva programe de conștientizare referitoare la lăsarea de fumat. Toate aceste programe au avut succes și au demonstrat că se pot face în farmacii, iar pacienții sunt dispuși să facă. Este evident că pacientul preferă sau îi este foarte ușor să meargă să se adreseze în farmacie pentru niște chestiuni relativ simple. Pentru ce este mai complicat e normal să meargă mai departe către medicul de familie și de acolo către specialiști”, specifică Trandafir.
O altă problemă adusă în discuție de președintele ADRFR este accesul la tratament al pacienților mobilizați, iar ca soluție ar fi posibilitatea farmaciei de a livra tratamente acasă, fie prin intermediul farmaciștilor, fie printr-o parte terță.
„Pentru pacienții mobilizați sau pentru pacienții care se deplasează foarte greu este extrem de dificil accesul la tratament, să meargă la farmacie să-și ridice tratamentul. Aș vrea să le propun autorităților să se gândească la un sistem legal prin care farmaciile să poată livra aceste tratamente acasă la pacient. Pacienții mobilizați sau care se deplasează foarte greu apelează la vecini sau caută diverse soluții ca să poată să primească acel tratament. În momentul actual nu există nimic clar în legislație. Au fost farmaciste care au trimis medicamentele acasă chiar dacă s-au dus în persoană pentru că știau pacientul. Au luat produsele și s-au dus cu ele. Nu este clar dacă este legal sau nu, dar ca să nu lase pacientul fără medicament s-au întâmplat asemenea lucruri. Este o altă activitate care au fost scoasă la suprafață de pandemie și se vede foarte clar necesitatea acestui serviciu farmaceutic pentru pacienți”, explică Trandafir.
De altfel, președintele ADRFR solicită autorităților să readucă în atenție metodologia de calcul a prețului pentru a putea păstra produsele în țară și pentru a putea deschide lista și marilor producători de generice pentru a veni și a înregistra din ce în ce mai multe produse în România, produse care să aibă un preț competitiv.
„Metodologia de calcul a prețului este o problemă mai veche. Ea a adus la dispariția a câtorva mii de produse din portofoliul de medicamente al României. Din păcate nu vedem niciun pas care să se facă înainte pentru a putea să păstrăm aceste produse în țară. Aici mă refer la produsele ieftine, pentru că produsele scumpe, inovatoare, din fericire observ că în aproape fiecare lună apar produse noi și cred că acesta este un avantaj pentru pacientul român. Nu vreau să uităm și că sunt milioane de pacienți care se tratează cu produse ieftine, iar acestea aduc într-un final economie la bugetul statului”, spune Trandafir.