Ministrul Sănătății și consilierul prezidențial Diana Loreta Păun vor deschide Profit. Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu din media, la care vin cele mai mari nume. Ce se va întâmpla în continuare în România pe fondul pandemiei

Ministrul Sănătății și consilierul prezidențial Diana Loreta Păun vor deschide Profit. Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu din media, la care vin cele mai mari nume. Ce se va întâmpla în continuare în România pe fondul pandemiei
scris 10 mar 2021

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și consilierul prezidențial conf.dr. Diana Loreta Păun vor deschide videoconferința Profit. Health Forum, cel mai important eveniment în domeniu din media, în care va fi anunțat ce se va întâmpla în continuare în România pe fondul pandemiei de coronavirus.

Detalii pot fi văzute AICI

La videoconferință vor participa cele mai mari nume în domeniu, respectiv Cristian Bușoi, Președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie ITRE din Parlamentul European, Dr. Alexandru Rafila, Vicepreședinte Camera Deputaților, fostul ministru Dr. Nelu Tătaru, Președinte al Comisiei de Sănătate și Familie Camera Deputaților, Adrian Gheorghe, Președinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Dr. Roxana Stroe, Președinte Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM),  Dr. Sorin Ungureanu, Președinte Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Prof. Dr. Răzvan Cherecheș, Director Departamentul de Sănătate Publică, Dr. Andreea Moldovan, Secretar de Stat, în Ministerul Sănătății, Radu Gănescu, Președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), Conf. Univ. Dr. Carmen Orban, Director General Grupul Monza, Conf. Dr. Simin Florescu, Manager interimar Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” Prof. Dr. Dorel Săndesc, Președinte Comisia ATI a Ministerului Sănătății, Șeful Clinicii ATI, Spitalul Județean Timișoara, Andrei Baciu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, Dr. Gindrovel Dumitra, Vicepreședinte Colegiul Medicilor din România (CMR), Dr. Sandra Alexiu, Președinte Asociația Medicilor de Familie București - Ilfov.

Urmărește-ne și pe Google News

Videoconferința, programată pentru 5 aprilie, va fi organizată cu sprijinul Banca Transilvania și Spitalul Monza, urmând să fie transmisă în direct, începând cu ora 9.30, pe site-ul Profit.ro, pe pagina de Facebook Profit.ro, ca și de către postul de televiziune Profit TV.

În 26 februarie 2020, în România era confirmat primul caz de infecție cu noul coronavirus. În 11 martie, OMS a declarat pandemie, iar statele lumii au fost obligate să-și reorganizeze sistemele sanitare, astfel încât boala să facă cât mai puține victime.

Pandemia a blocat activitatea spitalelor, iar primii, cei mai afectați, au fost bolnavii cronici. Pandemia a scos la iveală multiple neajunsuri, mai ales lipsa resursei umane, infrastructura depășită și instituții de coordonare anchilozate. Deficitul de medici cu care se confruntă România este consecința directă a finanțării necorespunzătoare, atât din punctul de vedere al salarizării, cât și din punctul de vedere al infrastructurii și al condițiilor de muncă.

Între timp a început procesul de vaccinare și, în pofida neajunsurilor, în România a existat o solidaritate fără precedent între sistemul public și cel privat, ceea ce a permis îngrijirea unui număr mare de bolnavi, simultan. Dar, ce va urma?

Autoritățile statului cred că este nevoie rapid de o nouă strategie pentru viitorul sistemului. Măsurile pentru repornirea spitalelor la capacitate maximă, organizarea circuitelor, pentru internarea cazurilor SARS CoV2, fără discriminare și, nu în ultimul rând accesul nediscriminatoriu la noile terapii, sunt temele care fac obiectul Profit. Health Forum.

Detalii pot fi văzute AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
health forum
tataru
coronavirus