Activitatea medicală a fost suspendată și s-a aplicat sancțiune, iar raportul a fost trimis Parchetului General.
”Ministerul Sănătății informează că Inspecția Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025. În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformități de natură administrativă, inclusiv funcționarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deținerea autorizației sanitare de funcționare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.
Instituția precizează că activitatea medicală a fost suspendată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei, scrie News.ro
”Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru analiză și continuarea demersurilor legale. Ministerul Sănătății reafirmă angajamentul ferm pentru transparență și respectarea cadrului legal, precum și disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autoritățile competente pe parcursul procedurilor în curs”, se mai arată în comunicatul de presă.
Ministerul Sănătății precizează că, având în vedere ancheta penală aflată în desfășurare, instituția nu poate furniza informații suplimentare la acest moment.
”Atribuțiile Ministerului Sănătății se încheie odată cu transmiterea documentației către autoritățile abilitate”, se mai arată în documentul citat.
O fetiță de doi ani a murit, la sfârșitul săptămânii trecute, la o clinică stomatologică din București, după ce a fost supusă unei sedări pentru o intervenție.
Cazul este cercetat de procurori.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București au afirmat că, potrivit concluziilor preliminare emise în urma autopsiei fetiței care a murit într-o clinică stomatologică, decesul ”a survenit în timpul unei intervenții stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă”.
Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, iar vineri cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Tatăl copilei a afirmat că soția sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiței au ieșit în afara intervalului de referință, dar totuși i s-a spus să se prezinte la intervenție.














