Novo Nordisk, firma care produce medicamentul pentru slăbit Wegovy, a devenit cea mai valoroasă din Europa

Novo Nordisk, firma care produce medicamentul pentru slăbit Wegovy, a devenit cea mai valoroasă din Europa
scris 5 sep 2023

Producătorul medicamentului pentru slăbit Wegovy a devenit cea mai valoroasă firmă din Europa, detronând conglomeratul francez de lux LVMH, anunță BBC.

Acțiunile au crescut după ce gigantul farmaceutic danez, Novo Nordisk, a lansat popularul medicament în Marea Britanie, arată G4Media.ro

Urmărește-ne și pe Google News

La închiderea ședinței de tranzacționare de luni, firma avea o capitalizare bursieră de 428 miliarde de dolari.

FOTO INEDIT Cancelarul german Scholz, cu plasture pe ochi după un accident la jogging CITEȘTE ȘI FOTO INEDIT Cancelarul german Scholz, cu plasture pe ochi după un accident la jogging

Medicamentul este acum disponibil în cadrul Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie și, de asemenea, pe piața privată.

Wegovy este un tratament împotriva obezității care se administrează o dată pe săptămână și care îi face pe oameni să creadă că sunt deja sătui, astfel încât aceștia ajung să mănânce mai puțin și să slăbească.

Personalități celebre, precum Elon Musk, se numără printre utilizatorii declarați ai acestui medicament, care a captivat Hollywood-ul și publicul mai larg de când a fost aprobat de autoritățile de reglementare din SUA în 2021.

Wegovy și Ozempic – un tratament pentru diabet cu efecte similare – au fost descrise ca medicamente „miraculoase”.

Dar experții avertizează că injecțiile nu sunt o soluție rapidă și nici un substitut pentru o dietă sănătoasă și exerciții fizice.

În cadrul testelor, utilizatorii se îngrașă din nou după întreruperea tratamentului.

Belgia strânge o sumă record de la populație din vânzarea de obligațiuni, cea mai mare campanie de finanțare de la gospodării din istoria țării: La un moment dat, o subscriere pe secundă. “Semnal clar\ CITEȘTE ȘI Belgia strânge o sumă record de la populație din vânzarea de obligațiuni, cea mai mare campanie de finanțare de la gospodării din istoria țării: La un moment dat, o subscriere pe secundă. “Semnal clar" ca băncile să crească dobânzile la depozite

Sophie Lund-Yates, analist principal de acțiuni la Hargreaves Lansdown, a declarat pentru emisiunea Wake Up to Money de la BBC că firma a fost „cu adevărat surprinsă” de acest fenomen și a spus că a fost „o victimă a propriului succes”.

În Marea Britanie, orientările NHS spun că pacienții pot avea acces la Wegovy, care conține semaglutide, doar dacă sunt semnificativ supraponderali și au probleme de sănătate legate de greutate.

Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), aproape unul din trei adulți este obez în Marea Britanie, ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel din Europa.

Luna trecută, un nou studiu a arătat că Wegovy reduce, de asemenea, riscul de accident vascular cerebral sau de atac de cord.

Deși aceste constatările trebuie confirmate de studii suplimentare, experții au fost de acord că rezultatele sunt potențial semnificative.

viewscnt
Afla mai multe despre
novo nordisk
wegovy