Medicii specialiști vor putea elibera rețete compensate și gratuite. CNAS, obligată să încheie contracte cu aceștia

Medicii specialiști vor putea elibera rețete compensate și gratuite. CNAS, obligată să încheie contracte cu aceștia
scris 24 mar 2018

Medicii specialiști vor avea posibilitatea de a încheia contracte cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate, astfel încât să aibă dreptul de a elibera certificate de concediu medical, bilete de trimitere pentru consultații gratuite și rețete compensate sau gratuite, conform unui proiect de lege avizat de senatorii din comisia de specialitate.

De ce este important: Pacientul nu va mai trebui să se deplaseze din nou la medicul de familie pentru transcrierea rețetei simple în rețetă compensată sau pentru obținerea unui nou bilet de trimitere pentru consultații sau investigații gratuite.

Urmărește-ne și pe Google News

Legea prevede în prezent că: actele medicale cu care asigurații beneficiază de gratuitate în sistemul de sănătate nu pot fi eliberate decât dacă există un contract sau subcontract între Casele Județene de Asigurări în Sănătate și unitățile prestatoare de servicii medicale, fie ele spitale, cabinete medicale individuale (CMI) sau entități cu personalitate fizică autorizată (PFA).

Senatorii din comisia de sănătate au avizat un proiect de lege care să permită și medicilor specialiști să prescrie pacienților un pachet minim de servicii medicale. Proiectul va fi transmis plenului Senatului cu recomandarea de a fi a adoptat.

România are cea mai ridicată rată a prevalenței infecției cu virus hepatitic C din Uniunea Europeană; peste 650.000 de români sunt infectați cu acest virus. Ce se întâmplă? Răspunsul - la Profit Health Forum CITEȘTE ȘI România are cea mai ridicată rată a prevalenței infecției cu virus hepatitic C din Uniunea Europeană; peste 650.000 de români sunt infectați cu acest virus. Ce se întâmplă? Răspunsul - la Profit Health Forum

Proiectul de lege stabilește că: ”În vederea exercitării dreptului de liberă practică a medicului specialist, confirmat în specialitate, Casele Județene de Asigurări de Sănătate au obligația să încheie un contract cu acesta, prin care medicul va avea dreptul de a elibera certificate de concediu medical, bilete de trimitere pentru consultații și investigații paraclinice gratuite, rețete gratuite sau compensate”.

Medicul de specialitate va putea elibera astfel bilete de trimitere la investigații paraclinice, precum analize de laborator, radiologie, imagistică și la alte consultări de specialitate, va putea prescrie concediu medical și rețete compensate sau gratuite, contribuind la decongestionarea cabinetelor de medicină de familie și a cabinetelor ambulatorii integrate ale spitalelor, arată autorii legii.

”Totodată, va avea ca efect și menținerea medicilor specialiști în țară cât și a celor nou confirmați concediilor medicale și rețetclor compensate sau gratuite chiar dacă nu doresc să intre în relații contractuale pentru consultări medicale de specialitate cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate sau, cum se întâmplă deseori, nici nu sunt acceptați de comisiile paritare pentru contractare”, mai afirmă inițiatorii proiectului de lege.

Studiu prin ochii pacientului: Medicul întârzie 1-2 ore, este agitat, recalcitrant, nu are răbdare. Problemele - analizate la Profit Health Forum CITEȘTE ȘI Studiu prin ochii pacientului: Medicul întârzie 1-2 ore, este agitat, recalcitrant, nu are răbdare. Problemele - analizate la Profit Health Forum

Guvernul se opune adoptării proiectului, principalul argument transmis Parlamentului în acest sens fiind că rețetele și biletele de trimitere trebuie eliberate conform unor formulare standard utilizate în prezent, fără a explica însă de ce ele nu ar putea fi folosite și de medicii specialiști.

În urma votului din Senat, proiectul va fi transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, care va lua decizia finală asupra acestuia.

viewscnt
Afla mai multe despre
medici
specialitate
retete
gratuite
compensate
eliberare
contract
casa
asigurare
proiect
lege
senat
parlament