India analizează autorizarea de urgență a unui vaccin împotriva noului coronavirus, în special pntru vârstnici și persoane care lucrează în medii foarte riscante, în condițiile în care numărul infecțiilor din țară a depășit 4,75 de milioane, transmite Reuters.
În ultima lună, India a raportat zilnic peste 1.000 de decese din cauza Covid-19, iar numărul total de morți provocate de această boală este de 78.586, potrivit celor mai recente date. La nivel global, numai Statele Unite au un număr mai mare de infecții cu noul coronavius, dar de la jumătatea lunii august India înregistrează un număr mai mare de cazuri zilnice, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”India analizează autorizarea de urgență a vaccinării împotriva Covid-19. Dacă va exista un consens, am putea să luăm decizia, în special în cazul persoanelor vârstnice și a oamenilor care lucrează în medii cu risc ridicat”, a declarat ministrul Sănătății, Harsh Vardhan.
Vardhan a spus că programul studiilor clinice de fază a 3-a va fi scurtat prin acordarea autorizației de urgență. Dar a subliniat că în studiile clinice nu vor exista scurtături și că vaccinul va fi distribuit numai atunci când guvernul se va putea asigura că este sigur și eficace.
El a mai spus că nu a fost stabilită o dată pentru lansarea unui vaccin, dar a adăugat că rezultatele studiilor clinice ar trebui să fie clare în primul trimestru al anului 2021.
Duminică, Ministerul Sănătății a raportat 94.372 de cazuri noi de Covid-19 și 1.114 decese.
Numărul mare de cazuri de Covid-19 a îngreunat eforturile guvernului de a relansa economia, care în perioada aprilie-iunie s-a contractat cu 23,9%.