Primele două paciente, în vârstă de 21 și 25 de ani, s-au prezentat la SCJU Cluj pe 26 noiembrie.
”În data de 11.12.2025 a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), și astăzi, 12.12.2025, a fost confirmat al doilea caz de lepră, și alte două cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor cutanate și a criteriilor epidemiologice. Toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca”, anunță DSP Cluj.
Primele două paciente, în vârstă de 21 și 25 de ani, s-au prezentat la SCJU Cluj pe 26 noiembrie, scrie News.ro.
Acestea au fost supuse investigațiilor medicale specifice pe baza cărora au fost confirmate cele două cazuri, iar celelalte două cazuri sunt în monitorizare clinică și epidemiologică.
”Pentru cazurile confirmate a fost început tratamentul specific OMS pentru lepră. În conformitate cu protocoalele internaționale, după inițierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariție”, precizează DSP Cluj.
DSP Cluj subliniază că a luat măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc: suspendarea activității salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice; dezinfecție cu ozon în toate spațiile utilizate în cadrul salonului în care au lucrat persoanele în cauză; verificarea vestiarelor și a spațiilor de depozitare individuală; intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate; programarea angajaților la control medical la medicul de medicina muncii; extinderea anchetei epidemiologice; intensificarea supravegherii epidemiologice; monitorizarea clinică a cazurilor și suspecților; extinderea testării contacților; evaluarea condițiilor de muncă și locuire ale angajaților străini.
DSP Cluj informează populația că lepra este o boală cu evoluție lentă și contagiozitate redusă. Transmiterea bolii necesită expunere prelungită.
”Boala nu se transmite prin strângerea mâinii, îmbrățișare, călătorii în mijloacele de transport în comun, proximitate scurtă, folosirea spațiilor comune. După începerea tratamentului, riscul de răspândire dispare. Subliniem că riscul pentru populația generală rămâne scăzut, iar situația este gestionată cu maximă responsabilitate”, explică DSP Cluj.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că a fost confirmat un caz de lepră, iar alte trei suspiciuni sunt în analiză. Este vorba despre patru femei, angajate ale unui SPA din Cluj-Napoca, toate de origine asiatică. Ultimul caz de lepră a fost confirmat în România în 1981.













