Organismul care supervizează sectorul financiar german (BaFin) investighează o posibilă tranzacție ilegală bazată pe informații privilegiate (insider trading) în cazul acțiunilor producătorului german de vaccinuri CureVac, a anunțat publicația Rheinische Post, transmite Reuters.
Săptămâna trecută, CureVac a anunțat că principalul său vaccin dezvoltat împotriva COVID-19 a demonstrat o eficacitate de doar 47%, potrivit analizei intermediare a unui studiu clinic de amploare, și nu întrunește în acest stadiu criteriile necesare pentru a fi autorizat. După acest anunț acțiunile CureVac au scăzut joi cu peste 50%, ștergând peste șase miliarde de euro din capitalizarea bursieră a companiei.
BaFin va investiga dacă angajații CureVac sau ai companiei farmaceutice Bayer ar fi putut utiliza informațiile lor din interior privind rezultatele studiului și au vândut acțiunile când prețul lor creștea, susține Rheinische Post.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un purtător de cuvânt al BaFin a declarat că nu comentează în privința cazurilor individuale dar a precizat că autoritățile examinează modificările neobișnuite de preț pentru a determina dacă există suspiciuni de abuz sau de manipulare a pieței, scrie Agerpres.
Reprezentanții CureVac au informat că nu au informații legate de aceste verificări și nu au fost contactați de organismul care supervizează sectorul financiar german.
CureVac s-a lansat în cursa internațională privind dezvoltarea unui vaccin COVID-19 în ianuarie 2020, în același timp cu producătorii Pfizer-BioNTech și Moderna, primii care au obținut acordul diverselor autorități de reglementare medicală pentru a-și comercializa serurile, bazate și ele tot pe tehnologia inovatoare ARN mesager.
Compania CureVac, cu sediul în orașul Tubingen, era considerată la începutul pandemiei de COVID-19 unul dintre cei mai promițători producători farmaceutici prin prisma șanselor de a dezvolta un vaccin eficient.
CITEȘTE ȘI Undă verde: Sandoz preia activitatea de comercializare a antibioticelor pe bază de cefalosporină de la GSK, inclusiv pentru RomâniaComisia Europeană semnase cu firma germană un contract ce prevede achiziționarea a 405 de milioane de doze din acest vaccin.
Compania germană s-a asociat cu doi giganți de pe piața medicală - grupul elvețian Novartis și cel german Bayer - pentru a-și consolida fazele de producție a serului.