Bayer România l-a numit pe Gerhard Waltl la conducerea diviziei Pharmaceuticals, care devine astfel Country Commercial Lead. Acesta îl înlocuiește pe Panagiotis Alekos, care gestionează acum operațiunile Bayer Pharmaceuticals din Republica Cehă și Slovacia.
„Îmi face o deosebită plăcere să mă alătur echipei din România întrucât acesta nu este doar domeniul pe care îl cunosc foarte bine, ci și unul aflat extrem de aproape de promisiunea Bayer, aceea de a folosi știința pentru a crea o viață mai bună. Inovația este esența companiei noastre. Ceea ce ne ajută să avansăm este componenta de cercetare și dezvoltare – identificarea unor noi molecule care să le permită oamenilor să se bucure de viață din plin. Sunt convins că vom reuși să ne atingem obiectivele de business stabilite pentru perioada următoare și ne vom menține cu un pas înaintea provocărilor actuale“, a declarat Waltl.
Absolvent al Universității Ludwig-Maximilian din München, Gerhard Waltl are peste trei decenii de experiență în segmentul farmaceutic la nivel internațional, dublate de competențe solide în marketing și managementul proiectelor globale și studii în domeniul economic.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Gerhard Waltl lucrează în cadrul Bayer din anul 1983.
În anul fiscal 2016, Grupul Bayer avea aproximativ 115.200 de angajati și a înregistrat vânzări de 46,8 miliarde euro în întreaga lume.