Medicover achiziționează rețeaua medicală Iowemed din Constanța

Medicover achiziționează rețeaua medicală Iowemed din Constanța
scris 10 iul 2017

Grupul Medicover a preluat rețeaua medicală Iowemed din Constanța, care are în portofoliu cinci centre medicale, dintre care două în municipiu. Tranzacția extinde rețeaua companiei în regiune, iar planurile prevăd, de asemenea, extinderea echipei și a gamei de servicii medicale oferite local.

„Iowemed ne va ajuta să aducem standardele Medicover mai aproape de mai mulți pacienți din județul Constanța, o regiune foarte importantă pentru noi”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

Urmărește-ne și pe Google News

Rețeaua Iowemed asigură și servicii de Medicină Maritimă, pentru cei care au nevoie de certificate medicale specifice pentru activitățile de navigație.

RATB: În orele de vârf, titlurile de călătorie vor fi verificate la urcarea în mijloacele de transport în comun CITEȘTE ȘI RATB: În orele de vârf, titlurile de călătorie vor fi verificate la urcarea în mijloacele de transport în comun

Grupul Medicover este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est și asigură servicii medicale integrate pacienților din 14 țări europene (România, Polonia, Suedia, Turcia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Serbia, Georgia, Republica Moldova, Rusia), cu peste 100 de clinici Medicover, 80 de laboratoare, 400 puncte de recoltare, peste 6,5 milioane de pacienți anual și peste 13.000 de angajați.

Ȋn România, Medicover este prezent de peste 21 ani pe piața serviciilor medicale private și dispune de o rețea de 25 clinici proprii în București și în țară (Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Brașov, Galați, Pitești, Năvodari, Eforie Nord) și un spital generalist – Spitalul Medicover din Capitală.

viewscnt
Afla mai multe despre
medicover
iowemed