Judecătoria Sectorului 5 a decis, luni, ca timp de două luni firma Hexi Pharma să nu poată începe procedura de dizolvare sau lichidare, să nu înstrăineze activele, să nu diminueze capitalul social și să nu facă niciun fel de transferuri băneși sau plăți, cu excepția salariilor și a plăților la utilități, în această perioadă fiind interzisă orice vânzare de produse biocide.
Instanța a admis astfel cererea Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) de suspendare a dizolvării sau lichidării firmei Hexi Pharma, acuzată de participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, scrie News.ro
Judecătorul a dispus ca, din 16 mai până în 14 iulie inclusiv, Hexi Pharma să aibă interdicție să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare. Instanța a dispus, pentru aceeași perioadă, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, interdicția fuziunii, divizării sau reducerii capitalului social, interzicerea înstrăinării activelor, interzicerea plăților și transferurilor bănești, cu excepția celor necesare pentru plata utilităților și a salariilor, interzicerea producerii și comercializării de produse biocide.
Decizia nu este definitivă, dar este executorie, toate măsurile dispuse trebuind să fie aplicate de îndată. Hexi Pharma poate contesta decizia în 24 de ore de la comunicare.
Cererea procurorilor PICCJ a fost înregistrată în 13 mai la Judecătoria Sectorului 5, după ce Hexi Pharma și-a cerut, în 11 mai, insolvența la Tribunalul București.
Compania a invocat, în cererea de insolvență, o datorie de 23,5 milioane de lei către bugetul de stat și către furnizori ai societății, dar și facturi în valută neachitate de peste 20 de milioane de euro către două firme offshore din Cipru.
Una dintre acestea are legătură cu patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, iar cealaltă se regăsește în acționariatul Unilab SA, deținătoarea laboratorului care verifica produsele Hexi Pharma.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o anchetă la Hexi Pharma, care vizează verificarea firmei din punct de vedere fiscal, inclusiv pe linia relației cu firmele offshore din Cipru.
CITEȘTE ȘI Iohannis și Cioloș schimbă legislația achizițiilor pentru spitale și impun noi norme de control al dezinfectanțilorParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, în 13 mai, că procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus efectuarea urmăririi penale față de compania Hexi Pharma pentru infracțiunea de "participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor".
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că anchetatorii au făcut noi verificări la sediul firmei și au sigiliat probe, cercetările vizând atât zona de producție, cât și documentele societății. Conform acelorași surse, la sediul IGPR au fost verificate calculatoarele și telefoanele directorului general al Hexi Pharma, Flori Dinu, și ale chimistului fabricii.
Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat, în 10 mai, timp de patru ore, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul dezinfectanților folosiți în spitale.
Hexi Pharma a anunțat, în 11 mai, că își va retrage produsele, că a început deja procedurile legale pentru închiderea fabricii și a cerut scuze personalului medical și tuturor celor care au fost sau ar fi putut fi afectați de neconformitățile dezinfectanților săi.
Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor și jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declarațiile și pe documentele furnizate de foști angajați ai firmei, că dezinfectanții furnizați de aceasta spitalelor au concentrații mai mici decât cele înscrise pe etichetă. De asemenea, jurnaliștii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acționar la o firmă care asigură servicii de curățenie în spitale, aceasta având același administrator ca și Unilab, laboratorul unde ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanților.
În urma acestui scandal, în 8 mai, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a demisionat.