Spitalul Județean Buzău înregistrează un deficit de 15 medici specialiști, fiind secții în care nu există nici măcar un medic. La ultimul târg dedicat medicilor, 10 specialiști și-au arătat disponibilitatea de a profesa în această unitate medicală, spitalul organizând acum concurs.
Mai multe detalii despre situația din sistemul medical și perspectivele în domeniu vor fi anunțate la Profit Health.forum, eveniment care va fi organizat pe 29 octombrie, cu transmisiune în direct pe Profit TV, și la care vor fi prezenți oficiali cu putere de decizie din administrație și cei mai importanți jucători din domeniu.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în Spitalul Județean Buzău, se înregistrează un deficit de circa 15 medici specialiști, scrie News.ro.
Probleme sunt în secțiile Cardiologie, Interne, Gastroenterologie. Probleme vor fi și la Neonatologie unde doi medici sunt în prag de pensionare, dar nevoie de specialiști mai este și la Boli Infecțioase, la Urgențe și Neurologie.
Conform lui Neagu, la ultimul târg de joburi pentru medici, conducerea Spitalului Județean Buzău a reușit să atragă 10 specialiști, motiv pentru care a fost semnat ordinul privind organizarea concursurilor pentru posturile vacante.
CITEȘTE ȘI Ministrul Sănătății nu exclude o nouă amânare a datei la care va fi organizat rezidențiatul. Detalii - la Profit Health.forum”Sunt 10 medici care și-au oferit disponibilitatea de a lucra în Spitalul Județean Buzău. Chiar zilele trecute am semnat să organizăm aceste concursuri pentru posturile vacante de medici. Dacă nu le oferim în afară de salarizare și altfel de condiții, medicii nu vor veni. Dacă reușim să angajăm în spital și acești 10 medici lucrurile intră într o oarecare normalitate în Spitalul Județean Buzău”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Neagu a adăgat că, pe lângă salarii decente petru medici, la Buzău va fi ridicat un bloc de locuințe pentru cadrele medicale.
De asemenea, medicii care vin să lucreze pentru prima dată în spitalul din Buzău beneficiază de o primă de instalare, în afara remunerației de medic, în cuantum de 2 salarii minime timp de 6 luni.