Un studiu pionier realizat de cercetători ai Universității Oxford și ai Universității Autonome din Barcelona a concluzionat că vaccinul companiei Pfizer a redus mortalitatea rezidenților din căminele pentru vârstnici cu 98% și cu 97% posibilitatea de a fi spitalizați după cea de-a două doză, relatează EFE.
Studiul, publicat de revista științifică The Lancet, este prima lucrare mondială privind eficacitatea clinică a vaccinului Pfizer în centrele pentru vârstnici și a demonstrat o scădere a contagierilor cu 95% în rândul lucrătorilor sanitari și cu 92% în cel al personalului acestor reședințe și cu 88% în rândul vârstnicilor, scrie Agerpres.

S-a observat că prima doză determină deja o reducere a infectărilor cu între 50 și 60% a participanților la acest studiu. Este vorba de 28.594 de vârstnici de la reședințele din Catalonia, 26.238 de angajați ai acestor centre și 61.951 de lucrători sanitari.

Rezultatele au arătat și că după primele 12 zile de la primul vaccin, o perioadă în care doza nu poate avea un efect semnificativ, s-a înregistrat o scădere de între 15 - 20% a infecțiilor. Rezultatele finale vor fi cunoscute după o urmărire timp de două luni a subiecților, au relevat cercetătorii.

Experții au precizat însă că aceste concluzii "ar trebui să liniștească populația cu privire la principalele beneficii asociate campaniei de vaccinare în Spania și în alte țări" ale lumii.

Studiul citează și alte lucrări cu rezultate similare, precum cea desfășurată în Scoția asupra populației în general, care a relevat o scădere cu între 85 și 94% a riscurilor de contagiere, sau cea realizată în Anglia asupra personalului din spitale, care a relevat o reducere cu 72% a infectărilor după primirea unei singure doze.