Lanțul de recuperare medicală din România Centrokinetic, sprijinit de Fondul de investiții de growth AGISTA, a cumpărat a opta clinică, Socrates Clinic din Timișoara. Tranzacția este una strategică, ce deschide mai multe oportunități de extindere a lanțului Centrokinetic în partea de vest a țării.
AGISTA a finalizat intrarea în acționariatul Centrokinetic în toamna anului 2023, când a achiziționat un pachet de peste 35% din lanțul medical, cu obiectivulde a sprijini dezvoltarea rețelei de clinici și de a o ajuta să se extindă cu cel puțin 10 clinici în următorii patru ani.
În șapte luni, rețeaua Centrokinetic s-a extins cu 5 clinici la nivel național, ajungând să dețină în prezent 4 clinici în București, 2 la Brașov, o clinică la Cluj-Napoca și 1 la Timișoara.
CITEȘTE ȘI FOTO Eviden, parte Atos, deschide primul centru de cloud și securitate cibernetică din România„Această achiziție face parte din strategia asumată împreună cu managementul Centrokinetic – respectiv aceea de dezvoltare la nivel național, în egală măsură cu păstrarea sau chiar îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite. Ne bucurăm că am contribuit la finalizarea acestei achiziții din mai multe motive: pe de o parte, pentru că vorbim despre una dintre cele mai bune clinici de recuperare medicală din Timișoara, iar pe de altă parte, pentru că această achiziție ne deschide și alte oportunități de extindere în zona de vest a țării”, spune Dragoș Dărăbuț, Senior Investment Manager AGISTA.
Centrokinetic, brand de clinică specializată în recuperarea afecțiunilor motorii, atât ortopedice, cât și neurologice, era controlată, anterior acestei tranzacții, de medicul Andrei Ioan-Bogdan, cu 87% din acțiuni.
Tranzacția încheiată acum prevede ca Centrokinetic să ajungă la o deținere de aproape 70% din acționariatul clinicii, iar unul dintre fondatorii acesteia, Dr. Armand Gogulescu, să rămână cu ușor peste 30%. Planurile pentru viitorul apropiat al clinicii din Timișoara includ îmbunătățirea business-ului prin achiziționarea de echipamente noi (îndeosebi RMN) și prin angajarea unui număr mai mare de medici, Centrokinetic urmând să investească și capital în clinica Socrates.
„Am creat Socrates Clinic din dorința de a oferi timișorenilor serviciile medicale de calitate la ei în oraș. Asocierea cu Centrokinetic a venit din realizarea că împărtășim valori și principii comune, care, sperăm noi, ne vor duce la următorul nivel de creștere”, a spus Armand Gogulescu, fondatorul Socrates.
Fondul de investiții de growth AGISTA, un brand lansat de Impetum Group, susține prin capital și know-how acele IMM-uri românești ale căror produse și servicii sunt sau devin esențiale pentru societate. Cu specific de acționar minoritar, AGISTA investește tichete între 2 și 5 milioane euro și acționează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, având reprezentant în board-ul companiilor din portofoliu și contribuind la dezvoltarea rapidă și sănătoasă a acestora. Prin parteneriatul cu AGISTA, companiile beneficiază de soluții personalizate, ghidaj și networking, având alături un partener de creștere în perspectiva transformării în campion regional.
AGISTA investește în toate domeniile de activitate, dar urmărește preponderent industriile: IT&C, healthcare, reciclare și agritech. De la lansare și până în prezent, AGISTA a investit în Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, FORT, Top Tech, Bittnet Group și Centrokinetic.
Centrokinetic este rețeaua de clinici integrative de ortopedie și recuperare medicală dedicate afecțiunilor osteoarticulare, cu capabilități complete de diagnostic și tratament, de la consultație medicală, RMN deschis specializat pe aparatul locomotor, săli ultramoderne de kinetoterapie și aparatură de ultimă generație pentru proceduri de fizioterapie.
Impetum Group (format acum din liderul pieței de restructurare și insolvență CITR și fondurile de investiții Roca, Roca X și Agista) a lansat în 2021-2022 primele două holdinguri ale grupului, Roca Industry, respectiv Roca Agri RDF, dar și fondul Agista, primul fond de investiții din România care ajută IMM-urile locale să se listeze la bursă, finanțează și accelerează creșterea acestora prin intermediul pieței de capital.
În toamna anului 2022, Agista anunța că deține aproape 7% din Bittnet, grup de companii fondat de frații Mihai și Cristian Logofătu, iar ulterior participația fondului de investiții a crescut la 15,16%. Frații Logofătu, fondatorii companiei, dețin 10,8%, respectiv 10,1%. Ulterior, Fondul Agista a devenit cel mai mare acționar Bittnet; nouă verticală de business pentru Impetum Group.
Fondul de investiții alternative Agista a coooptat nume importante din antreprenoriatul românesc, precum Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, familia Andrea și Ferenc Korponay, Dan Pitic și foști parteneri de afaceri ai lui Dinu Patriciu.